Mai multe mașini sunt blocate de aproape șapte ore în zona Cataloi - Tulcea, unde s-a format un dop de zăpadă, iar o gravidă din Ceamurlia de Sus a fost luată cu o autospecială de intervenție și cu o șenilată pentru a fi transportată la spital. La această oră, echipaje de pompieri și jandarmi dau zăpada cu lopata, ajutând astfel utilajele de deszăpezire trimise în zonă.
Astfel, la intersecția Cataloi - Tulcea zeci de mașini sunt mașini blocate de la ora 11.30, în apropiere de localitatea Cataloi. Aici pompierii și jandarmii intervin de mai multe ore, însă nu reușesc să curețe zăpada din cauza viscolului puternic.
Autoritățile au decis să transporte o tânără de 18 ani, însărcinată în ultima lună, mamă pentru a doua oară, la Spitalul Județean Tulcea, pentru ca aceasta să fie în siguranță în cazul în care va naște.
Gravida a fost luată din Ceamurlia de Sus cu o autospecială de primă intervenție și comandă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Tulcea și transportată până în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Aici, a fost mutată într-o autoșenilată pentru a putea trece zona critică din Cataloi.
În apropiere de această zonă, tânăra gravidă a fost așteptată de o ambulanță și transportată în siguranță la spital.