Măsuri speciale luate de autorități în școli. Cei care au temperatura peste 37 de grade nu vor intra în unitatea de învățământ

Comentează
VIDEO Propuneri pentru reluarea cursurilor: întâi revin elevii din clasele a VIII-a și a XII-a; clasele I-V nu se întorc până în toamnă

Autoritățile iau măsuri speciale pentru revenirea în școli a elevilor și profesorilor. În maximum 5 zile școlile trebuie să facă proceduri proprii, iar în două zile să dea Direcțiilor de Sănătate Publică lista cu profesorii, personalul și elevii care vor participa la pregătire, se arată în ordinul semnat de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, citat de Agerpres.

Examenele naționale se apropie cu pași repezi, iar în acest context Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au stabilit o serie de măsuri pentru a-i proteja pe profesori și elevi.

Potrivit Ordinului comun, inspectoratele şcolare transmit Direcţiilor de sănătate publică cu cel puţin o săptămână înainte perioada de desfăşurare a activităţilor la care participă elevii în unităţile de învăţământ preuniversitar, precum şi intervalul orar, scrie Agerpres.

Comisiile de administrație ale unităților de învăţământ preuniversitar vor elabora şi vor aproba o procedură proprie, în cadrul căreia vor fi stabilite modalităţile de desfăşurare a activităţilor de pregătire a sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare şi de ieşire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecţia unităţii de învăţământ.

De asemenea, inspectoratele şcolare vor verifica dacă unitățile școlare respectă normele de igienă și protecție sanitară atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice.

La intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37 grade) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor.

”În situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi conduitei de tratament”, mai prevede Ordinul citat de Agerpres.

În document se arată că participarea elevilor la activităţile de pregătire va fi decisă de părinţii acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora. De asemenea, elevii vor fi însoţiţi de un cadru didactic de la accesul în unitatea de învăţământ până la sala de clasă şi apoi, după finalizarea activităţilor, vor fi conduşi până la ieşire.

La intrarea în unitatea de învăţământ vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea de învăţământ va asigura săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini.

În sălile de clasă nu vor intra mai mult de 10 elevi care vor purta măști de protecție și vor fi la o distanță de doi metri unul față de altul.

În perioada 2-12 iunie, durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de trei ore pentru elevii de liceu şi două ore pentru elevii de gimnaziu.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
06:45
Un zgomot misterios de la Ambasada Rusiei din Viena i-a chinuit luni întregi pe locuitorii din zonă. Ce au descoperit autoritățile
06:30
Un mecanic recomandă mașina care merită cumpărată la mâna a doua, deși nu își justifica prețul când era nouă: „Era prea scumpă pentru ce oferea”
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă