Medic român la un spital din Paris: „Rudele primesc echipament de protecție, ca să-i vadă pe muribunzi. Oamenii nu trebuie să moară fără familie”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La spitalul Saint-Louis din Paris, oamenii primesc echipamente de protecție ca să își poată vizita rudele aflate la Terapie Intensivă, dacă acestea sunt muribunde. Prin această decizie a spitalului, s-a încercat să se îmblânzească un pic brutalitatea morții în cazurile de COVID-19. Familiile primesc șansa unei ultime reuniuni.
Rudele celorlalți pacienți din Reanimare, care nu sunt muribunzi, sunt sunate în fiecare zi de cadrele medicale pentru a li se spune cum a evoluat starea bolnavului.
Nu doar țările se regrupează în fața COVID-19, ci și umanitatea noastră își găsește noi căi spre semenii față de care virusul ne-a rupt. După o perioadă în care ne-am gândit doar la supraviețuire, economie sau aparate medicale, începem să ne punem și alte întrebări.
Alexandru Cupaciu, un medic român care lucrează în secția de Terapie Intensivă a spitalului Saint-Louis din Paris, a povestit pentru Libertatea cum gestionează personalul medical de acolo comunicarea cu familiile pacienților în timpul pandemiei.
Prin comparație, ne putem aminti povestea de la Arad de săptămâna trecută, când o pacientă a fost găsită de familie la o casă funerară din oraș. Rudele au aflat de decesul acesteia abia după două zile. La spital, nu li se mai răspundea la telefon. “Într-un final am aflat că de două zile era într-un sac negru, specific, sigilat, la una din aceste case funerare din Arad!”.
-Cum ați luat decizia de a permite accesul rudelor la ATI?
-E foarte bine că am anticipat chestia asta. În general, îți trec prin cap chestii tehnice, ventilatoare, medicamente. Lași un pic deoparte latura asta emoțională, dar asta te afectează după aia mult mai tare.
În Reanimare, e poate mai importantă legătura cu familia decât cu pacientul. Iar aici, în Franța, există obișnuința ca familia să poată veni aproape oricând la Reanimare să își vadă apropiații. Odată cu începerea epidemiei, am trecut de la un acces al familiilor aproape non-stop la interzicere totală. Și ne-am dat seama că nu e ok, că oamenii vor fi furioși.
Am discutat inițial între noi, pe holurile spitalului. I-am auzit pe italieni înnebuniți că oamenii mor singuri la terapie intensivă, că familiile nu pot să vină să îi vadă, iar asta le afectează mai tare decât orice.
Așa am ajuns la decizia ca atunci când un pacient e muribund să i se permită familiei să vină să îl vadă.
-Nu e periculos din punct de vedere medical?
-Până la urmă cum te echipezi tu, îl echipezi și pe el. Dacă tu te protejezi, de ce nu poate să se protejeze și el?
Plus că vin să vadă doar pacienți care sunt muribunzi. Pentru cei care nu sunt muribunzi avem un fel de organizare internă. În fiecare zi, cineva sună familia și îi dă noutăți”.
-Câți pacienți cu COVID-19 aveți la Reanimare?
- Aproape 50.
-Sunați la aproape 50 de familii zilnic?
-Da, în fiecare zi. Nu e așa complicat. Suntem mulți. Vorbești două minute.
Poate să fie sursă de conflict social (lipsa de comunicare, n.r.). O să fie tensiuni majore la porțile spitalelor când oamenii n-au de veste, când știu că pot să le moară cei dragi și că în spital nu sunt de nici unele. Se concentrează problemele.
-Ce le spuneți familiilor?
-Le zici ce se întâmplă, cum a evoluat de pe-o zi pe alta, că ești optimist, că ești pesimist. Eu încerc să vorbesc cât mai omenește.
-Se întâmplă asta la toate spitalele din Franța?
-Cred că e peste tot. Toți colegii pe care îi am, toți fac același lucru.
-Se bucură familiile?
-Cum să nu. Imaginează-ți că ești în altă țară, nu poți să-ți vizitezi mama internată. Te cuprinde disperarea.
Face parte din mecanismele noastre de protecție psihologică să știi ce se întâmplă. Ai impresia că ai o oarecare doză de control dacă ai un fel de traducere intelectuală a unei situații pe care nu o controlezi.
-Ce alte metode de comunicare cu rudele mai aveți?
-Mai avem o platformă făcută special pentru pandemia asta de niște ingineri de la Politehnică, foarte ușor de accesat. Asistentele, infirmierele pot să trimită un mesaj scris familiei.
Tu, de exemplu, ești asistentă. Scrii acolo ceva simplu, că nu ai timp să faci proză, “E mai bine decât ieri, sperăm să fie și mai bine mâine, au revoir”. În spatele mesajului, e un intermediar care pune în pagină ce ai zis tu și transmite mai departe familiei”.
-De ce contează toate lucrurile astea, să îți iei răgazul să comunici cu familia, să le permiți oamenilor să își mai vadă rudele pentru ultima dată?
-Sunt chestii omenești, foarte vechi. Așa a fost de când lumea, cu toate epidemiile. Toate ritualurile de viață cotidiană sunt perturbate de o situație extraordinară. Și cum sunt ritualuri ale vieții obișnuite, sunt cele mai invizibile, dar, de obicei, și cele mai importante.
Legătura cu moartea, care implică acompanierea suferindului, ritualurile funerare sau chiar și tehnicile de fentare a morții, așa cum este și medicina, reprezintă o caracteristică fundamentală a omului, nemaiexistând la alte specii animale, de unde și importanța păstrării ei.
Oamenii nu trebuie să moară ca pe câmpul de luptă, fără preot, fără familie, cu cruci anonime de lemn. De asta mă și enervează comparațiile permanente cu o stare de război. În război, oamenii nu-s atenți la moarte.
-Nu te afectează să vorbești cu familiile?
-Nu, nu. Mai greu mi-ar fi să nu vorbesc. Nu mă gândesc așa. E munca mea.
-În România cum e abordată latura asta, din ce ai vorbit cu foști colegi?
-În România e un pic neglijată problema. Cum era și în Franța probabil acum vreo 20 de ani. Nu e o chestie specifică României.
Dar vor fi tensiuni mari dacă se ajunge în situații de acestea, fără să fie prevăzut nici un fel de mijloc de comunicare. Trebuie făcută campanie. Nu puteți să veniți, că e periculos și pentru voi, și pentru pacient, dar pe de altă parte, nici nu vă lăsăm deoparte. Vă informăm și când nu se mai poate, puteți să veniți să vizitați muribundul.
-Care e situația generală în Franța acum în ceea ce privește epidemia?
-În Franța, boala era foarte concentrată pe zonele din nord. Am transportat pacienți din zonele din nord înspre sud și în felul ăsta nu am fost copleșiți. Pare-se că o să mai dureze vreo două luni, dar primul val, cel mai dificil și mai greu de administrat, a trecut cu bine.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
