Fostul lider al partidului Noua Republică s-a alăturat campaniei #metoo și a făcut dezvăluiri despre cum a fost hărțuit sexual pe vremea când era student la Kings College London.

În august 2005, pe când avea 23 de ani, a fost invitat la masă de un preot anglican, Hugh Wybrew.

„Am fost tratat cu vinuri şi mâncăruri fine. Era o sticlă de Merlot şi brânzeturi franţuzeşti, iar el îmi făcea numeroase complimente cu o voce moale şi înspăimântătoare. La acel moment nu eram însurat, iar doctorului Wybrew părea că îi place acest status al meu. La jumătatea serii am început să mă simt incomfortabil. În jur de ora 11 pm i-am transmis că aş dori să mă culc. În loc să-mi spună unde este camera oaspeţilor, m-am trezit condus de acest individ de vârstă mijlocie care flirta cu mine. Odată ce am ajuns amândoi în cameră, Wybrew a început să vorbească în şoaptă, în timp ce cu mişcări încete îmi aranja cearşaful. Gesturile sale senzuale era evidente pentru mine, gesturi înspăimântătoare.

Apoi, acest aşa zis preot celibatar s-a întors către mine şi m-a îmbrăţişat, împotriva voinţei mele. Apoi mi-a atins gâtul şi mi-a sărutat lobul urechii, am simţit că o să vărs. AM spus: ‘Noapte bună, domnule. M-a extras din braţele sale lipicioase. Am fost confuz şi mă simţeam că un prost că nu am anticipat acest moment. A plecat în tăcere.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Primul lucru pe care l-am făcut apoi a fost să închid uşa camerei şi să întru pe computer pentru a-i poveşti unui prieten din Londra prin ce am trecut. Când am deschis Internet Explorer am văzut zeci şi zeci de site-uri care aveau conţinut homosexual. Am plecat dimineaţă din casă fără a oferi nicio explicaţie. Mulţumesc lui Dumnezeu că orientarea mea sexuală a fost foarte clară pentru mine, însă de când am fost băiat, adolescent şi bărbat. Îmi doresc că Biserica Anglicană să îl dea afară pe acest individ libidinos”, a povestit Mihail Neamțu.

Mișcarea #MeToo a luat naștere cu un mesaj postat de actrița Alyssa Milano pe Twitter. Persoanele hărțuite sau abuzate sexual era îndemnate să folosească acest hashtag, iar în scurt timp povești care mai de care mai terifiante au ieșit la iveală.


Editorial de Claudiu Săftoiu. Pentru guvernarea PSD-ALDE, lungul sezon al judecății sindicale a început

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI