„Mi-am pierdut prietenul în fața ochilor mei”. Un thailandez răpit de Hamas dezvăluie prin ce a trecut în cele 50 de zile de captivitate

 11 comentarii
Arhiva foto

Muncitorul agricol Anucha Angkaew se numără printre thailandezii care au fost eliberați de Hamas în timpul armistițiului temporar încheiat cu Israel la sfârșitul lunii noiembrie. Într-un interviu pentru Reuters, bărbatul a vorbit despre cele 50 de zile petrecute în captivitatea din care nu credea că va mai fi eliberat vreodată.

În total, 23 de cetățeni thailandezi ținuți ostatici în Gaza au fost eliberați de Hamas în cadrul acordului negociat cu Israelul cu mediere străină, relatează CNN.

Anucha Angkaew, în vârstă de 28 de ani, și cei cinci colegi thailandezi ai săi au fost răpiți pe 7 octombrie de 10 militanți înarmați care nu au ținut cont de faptul că ei nu erau israelieni.

„Am strigat «Thailanda, Thailanda». Dar lor nu le-a păsat”, povestește tânărul.

Dintre cei șase thailandezi, doi au fost uciși la scurt timp, inclusiv un prieten al lui Anucha, împușcat mortal în fața lui, în ceea ce el numește un act de violență la întâmplare.

Ceilalți au fost urcați cu forța într-un camion și duși în Fâșia Gaza.

Au petrecut aproape toată perioada captivității în două camere subterane mici, păzite de militanți înarmați și în care se ajungea prin tuneluri înguste și întunecate.

Ajunși în Gaza, thailandezii au fost predați unui grup de bărbați care i-au dus într-o casă abandonată și le-au legat mâinile la spate. Ostaticilor li s-a alăturat și un israelian de 18 ani, pe care Anucha a spus că îl cunoștea din kibbutzul Re'im, unde lucra la o fermă de avocado.

La scurt timp după aceea, continuă fostul ostatic, au început bătăile cu pumnii și picioarele. Intensitatea loviturilor a scăzut după ce au strigat din nou că sunt din Thailanda, însă, își amintește tânărul, ostaticul israelian nu a fost cruțat.

Ulterior, au fost duși într-o clădire prin care se ajungea la un tunel. Aproape de gura tunelului, au fost bătuți din nou și fotografiați, precizează Anucha, apoi au străbătut un coridor întunecat, de aproximativ un metru lățime, până la o cameră mică.

În acest spațiu fără ferestre, care măsura aproximativ 1,5 metri pe 1,5 metri și era luminat de un bec, celor cinci li s-a alăturat un alt bărbat israelian.

Bătăile au continuat și în zilele următoare, fiind din nou mai puternice pentru israelieni, care erau loviți cu cabluri electrice, spune thailandezul.

Țineau șirul zilelor în funcție de porțiile de mâncare

Ostaticii dormeau pe o podeaua goală și nisipoasă, primeau pâine de două ori pe zi și împărțeau între ei două sticle cu apă, care erau umplute zilnic. Toaleta lor era o gaură în pământ lângă cameră, unde erau duși de unul dintre cei opt gardieni care purtau arme de asalt ce semănau cu AK-47, își amintește Anucha, adăugând că au reușit să numere zilele în funcție de mesele primite.

După patru zile, ostaticii au fost duși în altă încăpere mai spațioasă și mai bine luminată. Acolo, relatează el, bătăile au încetat, mâncarea s-a îmbunătățit, incluzând nuci, unt și, mai târziu, orez.

„Mâncarea era o sursă de speranță”

Pentru a-și distrage atenția de la situația în care se aflau, prizonierii au improvizat o tablă de șah pe o folie de plastic, confecționând piesele dintr-o cutie de pastă de dinți roz și verde.

De asemenea, mai spune Anucha, vorbeau despre felurile de mâncare de care le era poftă. „Mâncarea era o sursă de speranță”, a declarat tânărul.

În cea de-a 35-a zi, un bărbat îmbrăcat în negru a venit la ei pentru o scurtă inspecție, apoi zilele au continuat să treacă până când, la un moment dat, un gardian a sosit și a anunțat: „Thailanda, mergeți acasă”.

„Nu credeam că voi fi eliberat”

Cei patru thailandezi au fost conduși prin tuneluri timp de aproximativ două ore și au ajuns la o unitate Hamas, unde se aflau și câteva ostatice israeliene. În cele din urmă, au fost scoși din Gaza de Crucea Roșie, pe 25 noiembrie.

„Nu credeam că voi fi eliberat. A fost ca și cum aș fi renăscut”, declară el, adăugând că cea mai grea parte a fost moartea prietenului său, pe 7 octombrie.

„Mi-am pierdut prietenul în fața ochilor mei”, spune tânărul.

Înainte de război, aproximativ 30.000 de muncitori thailandezi lucrau în sectorul agricol din Israel, ei reprezentând unul dintre cele mai mari grupuri de muncitori migranți din țară.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    EDYKEY 07.12.2023, 18:14

    Săracii... Bine că au scăpat cu viaţă, dar, vor rămâne traumatizaţi pe viaţă!

  • Avatar comentarii

    Alex.59 07.12.2023, 20:29

    O altă poveste din "iadul" în care au fost acei oameni... ?

  • Avatar comentarii

    asdqaz 07.12.2023, 21:02

    experiente traumatizante si de ce?

  • Avatar comentarii

    Gabryella 07.12.2023, 21:32

    Sunt trăiri care rămân in sufletul lor toată viața.

  • Avatar comentarii

    CRH_RO 08.12.2023, 00:48

    Libertatea nu mai sunt de mult independenti, mimeaza independenta, si se tot vaieta ca vai ei sunt buricul targului. Guess what? Nu sunteti.

ALTE ȘTIRI
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
21:20
Boris Johnson îl atacă pe Putin după ce trenul său a trecut granița Poloniei cu câteva minute înainte ca unul din spate să fie lovit. În gară se afla și un fost director al CIA
21:19
Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina au depășit 1,5 milioane de soldați, potrivit Kievului: „O risipă inutilă de vieți omenești”
21:13
Donald Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor din Rusia: „Să lovească alte ţinte. Nu atingeţi motorina!”
20:30
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă