Cu ajutorul navei Mare Ionio închiriată de organizaţia italiană de stânga Mediterranea, au fost salvați, vineri, 67 de migranţi în largul coastelor insulei italiene Lampedusa, în sudul Siciliei, notează AFP, citată de Agerpres.
Migranţii se aflau la bordul unei ambarcaţiuni din lemn în derivă la circa 40 de mile nautice (70 de kilometri) de Lampedusa, a informat Mediterranea.
Organizaţia a precizat că platforma de alertă Alarm phone "a semnalat cazul, dar nici autorităţile italiene, nici autorităţile malteze nu au luat măsuri pentru a salva naufragiaţii".
Persoanele salvate sunt în stare bună de sănătate, dar "sunt foarte încercate după ce au petrecut numeroase zile pe mare şi cel puţin 48 de ore fără apă", a adăugat Mediterranea.