Trecătorii care au avut drum prin Centrul Vechi s-au trezit cu mii de cărţi întinse pe jos. O parte din strada Lipscani din Centrul Istoric a fost acoperită în urmă cu câteva ore de volume de beletristică, istorie şi turism. Evenimentul a început de la ora 18.00 şi va ţine până spre miezul nopţii. Cărţile au fost puse pe jos, deschise, iar oamenii au avut ocazia să-şi aleagă unul sau mai multe volume din cele 3.000 de titluri oferite de editura Litera. Cu minute bune înainte de ora 18.00 zeci de persoane aşteptau deja ca organizatorii să-i invite să-şi aleagă o carte. Acţiunea a fost parte a evenimentului intitulat Noapte Cărţilor Deschise.
Fotografii: Dan Bistriţeanu