„Ministerul Educației ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023”, a transmis Ministerul Educației, fără să precizeze care sunt acestea.

De asemenea, instituţia precizează că vineri, 19 mai, a avut loc o discuție prin videoconferință cu inspectoratele şcolare judeţene, în cadrul căreia le-a fost transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educaţională.

Instituţia precizează că face toate eforturile ca procesul educaţional să continue, iar elevii să fie în siguranţă în unităţile de învăţământ.

„Vom continua să avem un dialog constant și deschis cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, pentru a găsi cele mai bune soluții”, a transmis Ministerul Educației.

Sindicatele din Educaţie au anunţat miercuri, 17 mai, că vor declanşa începând de luni, 22 mai, greva generală, nemulțumite de negocierile de la guvern în care autoritățile nu și-au asumat să pună în aplicare grila de salarizare pe care o cer sindicatele.

Vineri seară, sindicaliștii au transmis că doar Guvernul poate detensiona situaţia din sistem și s-au arătat deschiși de a participa la orice rundă de negocieri venită din partea Guvernului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.