Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că Guvernul reia procedura de înscriere a sitului Roşia Montană în patrimoniul mondial UNESCO. Joi a avut loc un protest pe această temă, în faţa Palatului Victoria.
“În urma analizei și consultărilor am luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roșia Montană în lista patrimoiului mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă astăzi, astfel încadrându-ne în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în ședința din această vară a Comitetului Patrimoniului Mondial, care va avea loc în China", a transmis ministrul.
Potrivit lui Bogdan Gheorghiu, Guvernul a decis să nu amâne acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021.
"Asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural național", a mai spus el.
Ministrul menţionează că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare și consultare cu premierul României, Ludovic Orban.
"Prin înscrierea în lista UNESCO, nu se modifică regimul juridic de protecție deja instituit", mai spune Gheorghiu.
Libertatea a scris recent că România nu înscrie Roşia Montană în patrimoniul UNESCO de teama companiei miniere Gabriel Resources.