Nu este nicio șansă ca Rusia să revină în curând în G7. O spune ministrul german de externe Heiko Maas, drept răspuns la propunerea președintelui american Donald Trump, care a ridicat perspectiva readmiterii Moscovei în grupul de ţări industrializate, relatează Agerpres.
“Motivele de a bloca Rusia au fost anexarea Crimeii şi intervenţia în estul Ucrainei. Atât timp cât nu avem o soluţie acolo, nu văd nicio şansă pentru revenirea Rusiei”, a declarat Maas.
Președintele SUA a propus extinderea grupului G7 şi a spus că vrea să invite Australia, India, Rusia şi Coreea de Sud la următoarea reuniune, pe care intenţionează să o găzduiască în septembrie, după ce a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.
În prezent, membrii G7 sunt Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA.