Costel Alexe, ministrul Mediului, declară că sanctuarul pentru urși de la Zărnești se apropie de capacitatea maximă, însă autorităţile vor să construiască un nou sanctuar în Braşov din bani europeni.

„Urmează să depunem, în următoarele săptămâni, fișa unui proiect de 10 milioane de euro finanțat din fonduri europene, care prevede construcția, în parteneriat cu Regia Publică Kronstadt din Brașov, a unui nou sanctuar pentru urși în județ.

Finanțăm totodată cel mai mare și complex studiu asupra populației de urși realizat în România, realizat cu cele mai noi tehnologii disponibile și în urma căruia ar trebui să știm exact numărul de exemplare pe care țara noastră îl deține.

Implementăm anul acesta în premieră pentru România un program național de prevenire a conflictelor și de protejare a populației din zonele vizitate de urși, Programul COEXISTENȚA, finanțat din Fondul Pentru mediu.Românii care locuiesc în județele situate pe suprafața arealului speciei urs vor putea să beneficieze de finanțare pentru achiziția gardurilor electrice.

Fie că vorbim de stâne, cabane, gospodării, școli sau spitale, românii vor putea să își protejeze bunurile și viața mai bine”, a scris ministrul pe Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.