„Informaţiile pe care le deţinem în acest moment indică faptul că, la primele ore ale zilei de astăzi (luni), ministrul mediului şi-a pierdut viaţa într-un atac armat în biroul său”, a declarat Homero Figueroa.

„Miguel Cruz, persoana identificată ca trăgător, era un prieten personal al ministrului”, a adăugat el, precizând că acesta a fost arestat şi că o anchetă este în curs pentru a afla motivul crimei.

Potrivit mai multor surse din cadrul ministerului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, un bărbat înarmat a intrat în forţă în cursul reuniunii săptămânale a ministrului cu adjuncţii săi şi a deschis focul.

Acest apropiat al victimei a putut avea acces mai uşor în zonele de securitate din cadrul ministerului.

Poliţia a refuzat deocamdată orice comentariu. Echipele AFP aflate la faţa locului au văzut intrând în clădire unităţi ale poliţiei de elită.

„Suntem consternaţi de ceea ce s-a întâmplat”, a scris pe Twitter Ministerul Mediului al cărui sediu din Santo Domingo a fost evacuat.

Ministrul mediului era fiul fostului preşedinte dominican Salvador Jorge Blanco (1982-1986), mai scrie AFP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.