”Cineva s-a grăbit ieri să treacă ceva ce noi prognozăm, nu o dăm acum, ci mai târziu. Ce a dispărut de acolo este prevederea în care asimptomaticii, cu forme ușoare merg la domiciliu, încă nu este timpul, mai ales că avem focare noi care au apărut, mai ales în partea medicală și trebuie să avem grijă de ele, iar când se va face lucrul acesta se va face în momentul în care vom avea spitalele de suport”, a declarat Nelu Tătaru, pentru Libertatea.

El a precizat că externarea bolnavilor asimptomatici, atunci când acesta se va face, nu va fi direct „acasă la familie, mai ales că poate locuiesc cu persoane de peste 65 de ani ”.

În plus, măsura carantinării la domiciliu pentru cei care revin din zonele roșii este valabilă doar în cazul în care nu sunt locuri în centrele de carantină.

”Vor sta în aceste spații până când vor avea un prim test negativ, nu neapărat două teste, după le putem da drumul acasă”, a mai spus ministrul Sănătății.

Acesta a precizat „partae cu carantina care se poate la domiciliu este transpusă de acum acum două săptămâni, în ordinul dat de Raed Arafat”.

„Acolo spune clar, în județele în care nu mai avem locuri de carantină se mai caută alte locuri, unde nu găsim, asta e a doua fază, încercăm rechiziționări, unde nu avem rechiziționări îi carantinăm la domiciliu, cu pază strictă. 

Noua variantă a Ordinului Ministerului Sănătății urmează să fie publicată în cursul zilei de joi în Monitorul Oficial.

Citeşte şi:

Epidemiologul-șef al Suediei apără strategia țării sale, fără izolare obligatorie și cu școli deschise: „Individul are responsabilitatea să nu împrăştie boala”

Profesor doctor oncolog ținut 14 zile la Infecțioase la Iași în urma unui test fals pozitiv. ”Nu am avut niciodată COVID”. Soția lui, medic: ”Hidra e prea mare ca s-o afle oamenii”

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
Diana Șoșoacă, UMILITĂ în ultimul hal de Raed Arafat. Cum a reacționat șeful DSU când i-a auzit vocea senatoarei. VIDEO
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, UMILITĂ în ultimul hal de Raed Arafat. Cum a reacționat șeful DSU când i-a auzit vocea senatoarei. VIDEO
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Observatornews.ro
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Știrileprotv.ro
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Telekomsport
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)