Procorul Negulescu spune că a avut două întâlniri cu Sebastian Ghiță. În una din aceste întâlniri, Sebastian Ghiță i-a cerut acestuia să oprească investigațiile împotriva firmelor sale. „Mi-a solicitat să nu mai continui investigațiile împotriva firmelor sale, deoarece ar ajunge în situația altui inculpat, acesta făcând referire la administratorul unei societăți comerciale investigate față de care stabilisem un prejudiciu provenit din evaziune și spălare de bani în cuantum de 102 milioane de euro”, a spus procurorul Negulescu pentru Revista Kamikaze.

 

La cea de-a doua întâlnire, Ghiță i-ar fi cerut procurorului Mircea Negulescu să protejeze un primar. „Când l-am întrebat ce face, mi-a răspuns că „face ce face toată lumea, evaziune și spălare de bani” ”, a mai spus Negulescu.

În continuarea interviului, procurorul a făcut dezvăluiri despre legătura dintre Ghiță și procurorul general al P.C.A. Ploiești de la acea vreme.

„Din mass-media, am aflat cum domnia sa mergea la domiciliul unui fost procuror general pentru ca, în genunchi, uneori în stare de ebrietate, să-i ceară acestuia să-l scape de anchetele penale pe Mircea Cosma, căruia îi spunea Moșul, promițându-i magistratului funcții de conducere. Urmare înregistrărilor apărute în spațiul public am realizat că magistratul respectiv, în timp ce aveam discuții operaționale, profesionale, în legătură cu dosarele pe care le instrumentam în biroul său, mă înregistra ambiental pentru ca, ulterior, să furnizeze înregistrările persoanelor din anturajul domnului Sebastian Aurelian Ghiță. Un eveniment care arată legătura dintre domnnul Sebastian Ghiță și procurorul general al P.C.A. Ploiești de la acea dată, este nunta dintre Vlad şi Manuela Iacobescu la Casino Sinaia, din data de 18 august 2013. Vlad Iacobescu este un apropiat al domnului Sebastian Ghiţă, iar naşul de cununie este – cine credeți?- magistratul mai sus menționat. Tot din mass-media am luat cunoștință că magistratul respectiv a explicat în faţa judecătorilor Curţii Supreme legăturile pe care le avea cu domnul Sebastian Ghiță în timp ce eu instrumentam cauze penale în care societățile comerciale ale acestuia erau vizate…”, a mai dezvăluit Negulescu.

Citește interviul pe Revista Kamikaze.

În septembrie 2017, presa a scris că fostul procuror DNA Prahova Mircea Negulescu a fost înregistrat în timp ce comanda un denunț împotriva lui Sebastian Ghiță.

 

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Playtech.ro
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy, un aparat de război de 100.000.000 de dolari, în timpul aterizării pe un portavion |VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy, un aparat de război de 100.000.000 de dolari, în timpul aterizării pe un portavion |VIDEO
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer