Procesul-verbal privind plata amenzilor de circulație nu mai trebuie să fie trimis la Poliţie de acum înainte, conform unor modificări prevăzute într-un act normativ promulgat joi, 2 decembrie, de către președintele Klaus Iohannis, informează Agerpres.
Este vorba despre proiectul legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 203/2018 privind adoptarea unor măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, adoptat de Camera Deputaților pe data de 3 noiembrie.
Actul normativ promulgat joi de președintele Iohannis prevede următoarea modificare a legii:
Proiectul de lege a fost inițiat de 24 de deputați și senatori, iar Camera Deputaților a fost for decizional.
Deputatul UDMR Benedek Zacharie, unul din iniţiatorii actului, a precizat, în cadrul dezbaterilor din Cameră, că cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul-verbal la Poliţie pentru a demonstra că şi-a plătit amenda.
„Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul-verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul, şi am ajutat şi primăriile", spunea deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.