Consiliul exclusiv masculin din satul indian a ordonat, de asemenea, ca Meenakshi Kumari (23) și sora sa în vârstă de 15 ani să facă paradă goale și cu fețele înnegrite în fața locuitorilor satului.
Fratele acestora, Ravi, s-a îndrăgostit de o fată din casta Jat, o castă socială mai bine văzută în societate decât cea din care fac parte tânărul și familia sa, aceștia aflându-se la cel mai jos nivel din sistemul de caste indian.
Tânăra care i-a căzut lui Ravi cu tronc fusese măritată forțat cu altcineva de către familia sa, însă, la o lună după nuntă, în martie, aceasta a decis să fugă cu fratele celor două surori condamnate.
Pe 31 iulie, consiliul a hotărât ca cele două tinere să fie violate, drept răzbunare pentru faptele tânărului îndrăgostit.
Mai mult decât atât, întrucât familia fetelor a decis să părăsească satul natal, casa lor a fost jefuită de ceilalți localnici.
Sumit Kumar, un alt frate al surorilor, a declarat că membrii castei Jat au avut un cuvânt greu de spus în decizia consiliului, rudele sale temându-se acum pentru siguranța lor.
Meenakshi a depus o petiție la Curtea Supremă din India pentru a cere protecție. De asemenea, tatăl său a depus două plângeri la două instituții naționale diferite în care menționează faptul că a fost hărțuit de familia femeii Jat și de poliție. Aceștia se tem și pentru siguranța iubitei lui Ravi, despre care se spune că ar fi însărcinată.
Amnesty International a lansat o petiție prin care cere autorităților din India să intervină imediat în favoarea surorilor: „Nimic nu ar putea justifica această pedeapsă odioasă. Nu e corect. Nu e corect. Și este împotriva legii”.

Sursă foto: hepta.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.