Muzeul CFR din Gara de Nord, inaugurat de regele Carol al II-lea în 1939, a fost închis la începutul acestui an pe motiv că nu are acreditare, informează Hotnews. Potrivit sursei citate, după ce instituția a fost amendată de reprezentanții în teritoriu ai Ministerului Culturii, conducerea a decis să-l închidă pe perioadă nedeterminată, pentru a nu mai risca și alte sancțiuni.
„Au venit și ne-au dat o amendă pe motiv că nu avem personal de specialitate - muzeograf, curator, restaurator. Noi suntem doar trei angajați, toți trei ingineri. Nu putem să organizăm concurs de angajare din cauza pandemiei”, spune directorul Muzeului CFR, Mircea Dorobanțu.
Acesta a mai precizat că vrea să-l acrediteze temporar, cu statutul de „colecție publică”, după care va parcurge etapele acreditării ca muzeu.
Într-un răspuns către Club Feroviar, Ministerul Culturii spune că la fața locului inspectorii nu a găsit acte referitoare la înființarea și funcționarea muzeului și de aceea au aplicat amenda. Prin urmare, Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER), instituția care gestionează spațiul expozițional, trebuie să depună o serie de documente, dacă vrea să-l acrediteze ca muzeu.
Recent, muzeul a fost obligat de Curtea de Conturi să plătească chirie pe zeci de ani pentru locomotivele din depourile CFR Călători. După un proces în instanță, chiria retroactivă a fost anulată, dar locomotivele au fost relocate. Una a fost adusă în curtea muzeului, iar alte două, aflate în depourile din Galați și Brașov, au fost mutate la Iași.