Astronauta Anne McClain este acuzată că a accesat de pe computerele SSI un cont bancar al fostei sale soții. Americanca a recunoscut că a făcut acest lucru, dar susține că nu a comis nicio infracțiune, scrie New York Times.

NASA o anchetează pe McClain după ce fosta sa soție, Summer Worden, ar fi depus o plângere la Comisia Federală a Comerțului.

Între timp, astronauta care a comis presupusa infracțiune cât a fost în spațiu, a revenit pe Pământ.

Ea a declarat prin intermediul avocatului său că a accesat contul doar pentru a se asigura că finanțele familiei sunt în regulă și că există suficienți bani pentru a plăti facturile și pentru a avea grijă de fiul său.

„Neagă cu tărie că a făcut ceva necorespunzător”, a declarat avocatul ei, Rusty Hardin, adăugând că astronauta cooperează cu autoritățile pentru a clarificarea situației.

Anne McClain și Summer Worden, care este ofițer de informații în cadrul Forțelor Aeriene, s-au căsătorit în 2014 și în 2018 au divorțat.

Anne McClain a absolvit prestigioasa academie militară West Point și a zburat peste 800 de ore pe avioane de luptă ca pilot militar în Irak.

Ea a petrecut șase luni la bordul ISS.

Cum funcționează legea în spațiu?

Cadrele juridice agreate de cele cinci state care dețin stația spațială – SUA, Rusia, Europa, Japonia și Canada – stabilesc că legislația națională se aplică oamenilor și bunurilor din spațiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații