„Nașul AI” Geoffrey Hinton avertizează că inteligența artificială ar putea prelua controlul de la oameni: „Nu au înțeles ce urmează”

Comentează

Geoffrey Hinton, cunoscut și ca „Nașul AI”, a câștigat premiul Nobel pentru fizică în 2024 datorită cercetărilor sale revoluționare în domeniul rețelelor neurale, fundamentul modelelor de limbaj mari de astăzi. Hinton este tot mai îngrijorat de dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale (AI) și de riscurile pe care le implică aceasta pentru umanitate, potrivit CBS News.

Care sunt șansele ca inteligența artificială să preia controlul

„Oamenii nu au înțeles încă, nu au înțeles ce urmează”, a avertizat Hinton, estimând un risc de 10% până la 20% ca inteligența artificială să preia controlul de la oameni.

„Cel mai bun mod de a o înțelege din punct de vedere emoțional este că suntem precum cineva care are un pui de tigru foarte drăguț. Dacă nu poți fi foarte sigur că nu va dori să te omoare când va crește, ar trebui să-ți faci griji”, a explicat Geoffrey Hinton, în vârstă de 77 de ani.

Hinton crede că AI va transforma educația, medicina și ar putea contribui la rezolvarea schimbărilor climatice, dar își exprimă îngrijorarea cu privire la viteza dezvoltării și la lipsa reglementărilor adecvate.

Mai multe reguli pentru companiile care dezvoltă inteligența artificială

El a criticat marile companii de tehnologie, inclusiv Google, pentru care a lucrat până în 2023, pentru lobby-ul lor în favoarea unui cadru de reglementare mai relaxat, în ciuda riscurilor evidente.

„Dacă vă uitați la ceea ce fac marile companii în acest moment, ele fac lobby pentru a obține mai puține reglementări privind AI. În prezent, nu există aproape nicio reglementare, dar ele vor mai puține”, a adăugat Hinton.

În opinia sa, companiile care dezvoltă AI ar trebui să dedice mult mai multe resurse cercetării în domeniul siguranței - „cam o treime” din puterea lor de calcul, față de procentul mult mai mic alocat în prezent.

În fața acestor preocupări, Hinton și alți lideri din domeniu, precum CEO-ul Google, Sundar Pichai, Elon Musk de la X-AI și Sam Altman de la OpenAI, au atras atenția asupra pericolelor asociate cu AI.

Hinton însă nu ezită să critice aceste companii pentru prioritizarea profitului în detrimentul siguranței.

Deși majoritatea laboratoarelor de AI spun că susțin reglementarea și au afirmat că siguranța este importantă, nicio companie nu a oferit detalii despre resursele reale alocate cercetării în acest domeniu crucial.

Mai mult, s-au opus în mare parte reglementărilor pe care legiuitorii le-au propus până acum, conform sursei citate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
14:19
Euro și dolarul american, în scădere în raport cu leul. Cursul BNR, vineri, 9 octombrie 2026
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...