„Vom discuta din nou, vom căuta soluţii, şi eu mizez foarte mult pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie şi să ne concentrăm pe tot ceea ce înseamnă actul de guvernare, pregătirea tuturor etapelor electorale. Şi în felul acesta să asigurăm în continuare stabilitate prin responsabilitate politică”, a declarat Ciucă, potrivit Agerpres. El a fost prezent la Ateneul Român, la Gala Sportului Românesc 2023.

Întrebat dacă ia în calcul participarea separată a PNL la alegeri, dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu social-democrații, Ciucă a spus că decizia s-a luat în toamna anului trecut, în ședința de la Sinaia.

PSD și PNL nu au căzut de acord privind comasarea alegerilor

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și cel al PNL, Nicolae Ciucă, nu au căzut de acord în privința comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, au declarat luni, 12 februarie, surse din coaliție pentru Libertatea. Surse liberale au mai afirmat că PSD a cerut explicit ca liberalii să îl susţină pe candidatul social-democraților la prezidențiale, lucru respins de PNL, ceea ce a dus la blocaj.

Următoarele discuții din coaliție sunt programate vineri, 16 februarie. „Nu știm, sincer, ce șanse mai sunt să ne înțelegem”, au precizat surse politice pentru Libertatea.

Patru tipuri de alegeri sunt programate în acest an, este vorba despre europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. În acest moment, singura certitudine este că pe 9 iunie vor avea loc alegerile europarlamentare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Aura1 15.02.2024, 07:40

Ar fi ideal să vă înțelegeți, comasarea este recomandată, să se consume mai puțin fonduri, și nu ne puneți pe drumuri de 4-5 ori...eficiență.

Avatar comentarii

adim71 15.02.2024, 12:58

Nu se fac mari reduceri finaciare, doar va incurca lumea cum se voteze cand o sa primeasca multe buletine de vot

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.