Johnny Depp, Nicolas Cage și Alice Cooper, printre starurile care au vizitat Castelul Bran. Ce i-a adus acolo

Comentează
Arhiva foto

Nicolas Cage, Johnny Depp, Alice Coooper și Tim Burton se numără printre celebritățile care au venit în România și au vizitat sau au petrecut la Castelul Bran, închiriat în acest weekend de controversatul miliardar Elon Musk, care va organiza acolo o petrecere de Halloween cu mai multe staruri de la Hollywood.

De altfel, în ultimii ani, a devenit o tradiție ca turiștii sau oamenii bogați să organizeze petreceri de Halloween la „Castelul lui Dracula”.

În 2014, actorul american Nicolas Cage a stat o noapte în castelul de la Bran, alături de colegul său, Idris Elba, pe vremea când filma în România celebrul film „Ghost Rider”.

Acesta din urmă a fost cel care a dezvăluit vizita lui Nicolas Cage la Bran, explicând că actorul a vrut astfel să se încarce cu energie. „Nic s-a întors într-o zi pe platoul de filmare şi părea puţin obosit, puţin, adică arăta de parcă ar fi stat treaz toată noaptea. L-am întrebat «Hei, Nic, omule, ce faci?» şi a răspuns «Sunt bine». I-am spus «Pari un pic speriat», iar el mi-a răspuns «Da, omule, am fost la castelul lui Dracula, ruinele din munţi, şi am stat toată noaptea»”, a povestit Idris. „L-am întrebat «Ce? De ce?» şi a răspuns «A trebuit să-mi canalizez energia, dar am fost destul de speriat acolo»”, a povestit Idris Elba.

Nicolas Cage a declarat în trecut că a încercat să păşească pe urmele lui Bram Stoker. El a cumpărat cea mai „bântuită” casă din America pentru a-l inspira să scrie un roman de groază. Este vorba despre o reşedinţă din New Orleans, Louisiana, care a fost deţinută de Madame LaLaurie, cunoscută pentru că tortura şi ucidea sclavi.

Și membrii trupei „The Hollywood Vampires” - actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul de la Aerosmith, Joe Perry - au fost la Castelul Bran, în 2016, înaintea concertului pe care l-au susținut în luna iunie la Romexpo.

Vedetele au închiriat castelul pentru câteva ore şi, după ce-au vizitat pe îndelete, însoţiţi de ghizi şi fără a fi deranjaţi de turiști, încăperile muzeului, au petrecut „românește” într-una din odăi. Practic, a fost o masă mare, un prânz cu bucate tradiţionale româneşti, 100% bio, procurate de la producătorii din zo­nă. Micii n-au lipsit din meniu, nici vinul roşu local.

De altfel, pe 4 iunie, Alice Cooper, Joe Perry şi Johnny Depp s-au fotografiat lângă "Castelul lui Dracula" şi au postat apoi o imagine pe Facebook. În descrierea imaginii, membrii grupului au scris „Vampirii la Castelul Bran”

Anul trecut, celebrul regizor Tim Burton a venit în secret în țara noastră și a vizitat mai multe locații, pentru a o alege pe cea potrivită pentru filmările la serialul „Wednesday”, produs de Netflix.

Potrivit unor surse, Burton, care a sosit la București cu un avion privat, a fost și la Castelul Bran. Regizorul a vizitat, de asemenea, Castelul Peleș, precum și unele palate din jurul Capitalei.

De altfel, Burton a mai fost în România, împreună cu prietenul său Johnny Depp, chiar în 2016, când actorul a concertat cu trupa sa. Depp a jucat în mai multe filme regizate de Burton.

Elon Musk, fondatorul Tesla și noul șef al Twitter, a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere privată care va avea loc în acest weekend, la care vor lua parte mai mulți miliardari și vedete de la Hollywood.

Elon Musk va ateriza în România duminică, ziua în care va avea loc și petrecerea. Castelul a fost închiriat pentru noaptea de duminică spre luni, când americanii sărbătoresc Halloween-ul. La petrecerea organizată de Musk la Castelul Bran au fost invitați actrița Angelina Jolie, cofondatorul Google, Larry Page, fondatorul PayPal, Peter Thiel, fondatorul Google, Sergey Brin, și alți magnați prieteni cu miliardarul.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală