Nicolicea (PSD), despre decizia CCR. Preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, susţine că şefa DNA ar putea fi revocată, în urma deciziei Curţii Constituţionale. Sunt mai multe scenarii, spune liderul PSD, şi trebuie aşteptată motivarea Curţii pentru a vedea cum poate fi rezolvat conflictul juridic de natură constituţională.
"Curtea nu a precizat nimic cu privire la modalitatea de soluţionare a conflictului, în niciun sens. Curtea, când va publica motivaţia, considerentele, acolo vom găsi şi considerentele. Curtea dă nu doar soluţia, ci şi rezolvarea", a declarat Eugen Nicolicea, la Parlament.
Cât despre scenariile posibile, preşedintele comisiei juridice spune că schimbarea şefei DNA este posibilă în continuare.
"Scenarii sunt mai multe. De la obligaţia de a emite decretul de reovcare până la refacerea motivării preşedintelui, reluarea procedurii. Decizia Curţii poate să cuprindă de la măsura cea mai drastică până la cea mai puţin dură", a adăugat social-democratul.
Mai mult, Eugen Nicolicea a subliniat faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu va putea să refuze revocarea, dacă aceasta va fi soluţia din motivarea Curţii Constituţionale.