Nicușor Dan a amânat nedeterminat numirea șefilor la SRI și SIE, deși în curând se împlinește un an de mandat, și a dat o explicație seacă

 2 comentarii

Președintele Nicușor Dan a anunțat luni, 30 martie, că nu este momentul potrivit să propună șefi la Serviciul Român de Informații și la Serviciul de Informații Externe și a refuzat să mai ofere un orizont de timp.

Nicușor Dan nu reușește să vină cu propuneri pentru serviciile secrete de aproape un an

Șeful statului a afirmat că nu poate face vreo propunere pentru șefia serviciilor secrete atât timp cât PSD și PNL se ceartă, iar coaliția stă pe un butoi de pulbere și se poate rupe în următoarea perioadă.

„E ceva ce ține de președinte și Parlament și în momentul acesta constatăm cu toții că este o inflamare. În momentul potrivit o să facem această discuție și finalizată cu numire”, a spus sec Nicușor Dan, aflat la Ateneul Român, la evenimentul „The Economist - Romania Government Roundtable”.

El nu a mai indicat niciun termen în care să facă aceste propuneri, amânând practic nedeterminat procesul de numire a conducerii SRI și SIE.

Reamintim că președintele a afirmat de câteva ori, în ultimele luni, că are deja o „listă scurtă”, dar decizia finală va veni după discuțiile cu președinții PNL, PSD și USR, adică premierul Ilie Bolojan, respectiv Sorin Grindeanu și Dominic Fritz. Motivul este că Nicușor Dan nu vrea ca propunerile la SRI și SIE să fie respinse de Parlament.

Totuși, deși în curând se împlinește un an de când a devenit șeful statului (mai 2025) și a promis încă de atunci schimbări, Nicușor Dan continuă să amâne aceste propuneri, fără să respecte niciun orizont de timp fixat chiar de el.

În chiar prima conferință de presă în calitate de șef de stat, în iunie anul trecut, Nicușor Dan a spus că este nevoie de un director civil la SRI, instituție care este condusă de un interimar după demisia lui Eduard Hellvig, iar în privința SIE a admis că va schimba conducerea.

Nicușor Dan s-a gândit și la varianta ca șefii SRI și SIE să fie din politică, apoi s-a răzgândit

Președintele nu a exclus la începutul anului ca la șefia SRI și SIE să fie numiți politicieni, deși inițial nu dorea acest lucru. „Șefia SRI este esențială pentru președintele Nicușor Dan, care nu mai exclude un politician la șefia Serviciului Român de Informații”, au spus atunci surse din anturajul lui Nicușor Dan pentru Libertatea.

Însă pe 29 ianuarie, Nicușor Dan s-a răzgândit și a anunțat că își dorește totuși ca viitorii șefi de servicii secrete să fie din afara politicii. „Eu cred că cel mai bine este să fie din afara partidelor. În orice caz, trebuie să fie oameni echilibrați, pentru că sunt nişte zone sensibile. Deci oameni echilibraţi, cu maturitate umană, profesională, care să fi relaţionat de-a lungul timpului cu multe medii”, a explicat șeful statului.

Postul de șef al SRI e liber de 3 ani, Vlase va fi schimbat de la SIE, iar Pahonțu va rămâne după 20 de ani la șefia SPP

În iulie 2023, Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la șefia SRI după cel mai lung mandat la conducerea serviciului secret, este vorba despre 8 ani și 4 luni. De atunci, Serviciul Român de Informații este condus de prim-adjunctul lui Hellvig, generalul Răzvan Ionescu, adică de un interimar. Nici fostul președinte Klaus Iohannis și nici fostul președinte interimar Ilie Bolojan nu au numit vreun director la SRI.

În privința celorlalte două servicii secrete, Gabriel Vlase conduce Serviciul de Informații Externe (SIE) din 2018, în timp ce Serviciul de Protecție și Pază (SPP) este condus, încă din 2005, de Lucian Pahonțu, general trecut în rezervă în noiembrie 2024, dar care încă este la șefia instituției.

Amintim că Nicușor Dan a spus pe 4 iunie 2025, în prima conferință de presă ținută la Palatul Cotroceni în calitate de șef de stat, că este nevoie de un director civil la SRI, iar în privința SIE a admis că îl va schimba pe Gabriel Vlase.

Mai amintim că Nicușor Dan a făcut o vizită neașteptată la Guvern în timpul unei ședințe de coaliție PSD-PNL-USR-UDMR din august 2025. Surse politice au dezvăluit atunci pentru Libertatea că PSD și PNL nu acceptă propunerile făcute atunci informal de Nicușor Dan, anume Gabriel Zbârcea la șefia SRI și Marius Lazurca la șefia SIE.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    tomitan 31.03.2026, 00:22

    Dovada ca este un om slab.Problema cea mare la ND este ca nu a gasit un oameni capabili cu dosare curate.Daca tu propui o personalitate cu un dosar " Alba ca Zapada" , nici știuca lui Dragnea,Grindeanu n-ar avea argumente să-l respingă.Se pare ca propunerile lui sunt controversate , altfel n-ai ce negocia cu partidele. Tu pui sefii la SRI& SIE ,iar partidele ii controleaza prin comisiile parlamentare, nu? Faptul ca Pahonțu un individ controversat ramane la sefia SPP ridica alt semn de intrebare.Se pare Cotroceniul a devenit o inchisoare de lux ,unde gardian sef este Pahonțu.Se pare ca singurul drept pe care-l are ND la ora actuala este sa se lăfăiască in banul public precum Iohannis ,ban public pus la dispozitie ca kompromat ,chiar de cei care-l tin închis in turnul de fildeș. ND deja este Constantinescu 2.0. , cel invins de Securitate.Un singur mandat si după , o sinecură precum "Institutul Levantului". PS. Altă țeapă electorală.Desecretizarea dosarului alegerilor?Mucles!

    • Avatar comentarii

      Prodromos 31.03.2026, 18:02

      Scoala, bre, de te culca! Cumles!

  • Avatar comentarii

    Chris2023 01.04.2026, 11:20

    Cum sa numeasca el "sefi" peste cei care l-au instalat la Cotroceni ?

ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește