„Nu acceptați calul troian” 15 organizații civice le cer senatorilor să nu voteze lărgirea interceptărilor prin Codul Comunicațiilor

Comentează
Arhiva foto

Un număr de 15 organizații neguvernamentale solicită senatorilor, printr-o scrisoare deschisă, lansată joi, respingerea proiectului de lege care modifică prevederile Codului Comunicațiilor și care lărgește interceptările efectuate de serviciile secrete sau retrimiterea sa la comisiile de specialitate.

Acestea susțin că lărgirea interceptărilor nu trebuie realizată prin Codul Comunicațiilor, ci prin modificarea Codului de Procedură Penală, după dezbateri transparente și cu respectarea garanțiilor cerute de Constituție.

Organizațiile care au semnat scrisoarea deschisă sunt: Asociația pentru Tehnologie și Internet - cea care a avertizat cu privire la riscurile articolului introdus de Guvern, ActiveWatch, Centrul pentru Inovare Publică, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, Declic, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Națională a Internet Service Providerilor (ANISP), Code for Romania, Asociația Parcul Natural Văcărești, Funky Citizens, Asociația Miliția Spirituală, Asociația Respiro, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociația Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă) și Asociația Interlan.

Articol introdus de Guvern

Codul Comunicațiilor urma să transpună o directivă europeană, dar Guvernul a adăugat un articol nou prin care furnizorii de servicii de găzduire și cei de servicii de comunicații interpersonale erau obligați să sprijine procurorii și serviciile secrete.

Din proiect a fost eliminată prevederea legată de comunicații interpersonale, astfel că acum nu mai există prevederea prin care se puteau intercepta convorbirile pe aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram.

Serviciile secrete vor ști date despre site-uri și cine le accesează

Însă a rămas obligația privind furnizorii de găzduire. Libertatea a arătat ieri că acest lucru înseamnă că serviciile secrete vor putea ști cine a accesat un anumit site, la ce oră și în ce dată. De asemenea, vor putea fi interceptate și e-mailurile, dacă acești furnizori de găzduire oferă și astfel de servicii.

Adăugarea acestor furnizori în lista celor care au obligații de interceptare a comunicațiilor sau a obligațiilor suplimentare de interceptare ar putea fi făcută doar prin amendarea Codului de procedură penală, într-un proces transparent și cu respectarea garanțiilor legale.Scrisoarea deschisă:

ONG-urile mai spun că furnizorii de găzduire sunt deja reglementați de legea privind comerțul electronic, iar obligația ca aceștia să notifice ANCOM, autoritatea de telecomunicații din țară, cu privire la serviciile prestate intră în conflict atât cu legea aflată în vigoare, cât și cu directiva privind comerțul electronic și cu directiva privind serviciile digitale, aflată în dezbatere la nivel european.

SRI poate face solicitări în baza Legii privind siguranța națională

Organizațiile mai spun în scrisoarea deschisă că proiectul obligă furnizorii să creeze infrastructură de interceptare a conținutului și nu doar pe cei români, ci și pe cei străini care oferă servicii pe teritoriul țării noastre.

Mai mult, această infrastructură trebuie pusă „la dispoziția organelor de cercetare penală și SRI nu doar în condițiile Codului de procedură penală (deci cu mandat de la judecător), ci și în condițiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională”.

Efecte grave

Acestea spun că, în practică, Facebook va putea fi obligată să ofere acces la convorbirile din Messenger.

Iar dacă un furnizor ca Facebook poate ignora presiunile organelor de cercetare penală, care acționează fără mandat de la judecător, nu la fel vor sta lucrurile și pentru micile companii românești, care furnizează astfel de servicii de găzduire electronică cu resurse IP. Aceștia nu vor mai putea garanta confidențialitatea informațiilor.

Scrisoarea deschisă:

ONG-urile mai spun că obligația de a pune la dispoziție anumite date, precum istoricul accesărilor, nu există în Codul de Procedură Penală, astfel că se lărgește spectrul interceptărilor.

În fine, acestea arată că articolul introdus de Guvern „nu respectă garanțiile Curții Constituționale a României, care a precizat în mod constant că astfel de texte vagi și neclare nu pot sa fie constituționale, în special în domeniul interceptării comunicațiilor și a datelor de trafic”.

Senatul, cameră decizională

Proiectul a trecut de Camera Deputaților în decembrie și de comisiile de specialitate din Senat. Acesta urmează să intre la vot în plenul Camerei superioare a Parlamentului, care este decizională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: SRI
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate