Polițiștii care au ajuns la fața locului luni, 12 februarie, au găsit o întreagă comunitate care trăia fără niciun confort tehnologic.

Liderul comunității este un bărbat de 45 de ani. El și soția sa, 38 de ani, au o fiică de 22 de ani, 2 băieți de 13 și 15 ani, și o fetiță de 6 ani. Un alt copil, un bebeluș, a fost găsit în comunitate, fiind fiul tinerei de 22 de ani. 

Imediat după ordinul procurorului, minorii au fost transferați fiicei de 25 de ani a bărbatului, din prima căsătorie, care locuiește într-o altă zonă a Corintului și are un stil de viață „convențional”.

În declarațiile oferite posturilor de televiziune locale, liderul comunității a spus că nimeni nu își trimite copiii la școală „pentru că nu sunt de acord cu educația grecească”.

„Suntem o comunitate de Vechi Creștini, după modelul Vechilor Credincioși din Rusia sau Amish din America, respingem progresul tehnologic și trăim tradițional, ca primii creștini”, a spus părintele. Potrivit acestuia, există 4 astfel de comunități în toată Grecia.

Soția lui a prezentat peștera, cu o lungime de până la 30 de metri. Vizuina duce la un mic spațiu asemănător unei capele. În peșteră există chiar și un sistem de ventilație improvizat.

„Aceasta este viața noastră. Suntem aici de aproximativ 4 ani. Apa o luăm din râu, pâine coacem din grâul pe care îl cultivăm”, a spus femeia.

Ascunzătoarea „oamenilor cavernelor”, cum sunt numiți în presa elenă, a fost dezvăluită după plângerea unui vânător, care l-a surprins pe bărbat, sâmbăta trecută, încercând să-i incendieze ferma.

A raportat atacul la Departamentul de Poliție Xylokastro, iar a doua zi, poliția a venit la adăpost, pentru a-l aresta pe lider.

Aproximativ 150 de polițiști au venit să mă aresteze. Am pus în siguranță copiii și m-am predat. Băgați-mă la pușcărie, nu am ce să vă dau!

Bărbatul, la Alpha TV:
O comunitate de greci care trăiau într-o peșteră, în Corint, descoperită din întâmplare: „Respingem progresul tehnologic” | VIDEO
Bărbatul și soția lui au dat declarații pe telefoanele reporterilor

În timpul percheziției, în peșteră s-au găsit o pușcă cu aer comprimat, 102 gloanțe, 7 arcuri, 20 de săgeți, 4 cuțite, o pușcă de război improvizată și un topor.

A fost întocmit dosar pentru incendiere, vătămare corporală periculoasă, amenințare și daune aduse proprietăților străine.

Foto: captură video

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

Aura1 19.02.2024, 08:01

Și se mai miră de ce sunt incendii în Grecia, iată așa, din cauza unora care nu sunt de-acord cu civilizația și dau foc la alții...atât de trist..

Avatar comentarii

Realist2023 19.02.2024, 13:29

Sunt destui pe lumea asta care nu vor sa mearga inainte, si inapoi, ca (d)racul !

Avatar comentarii

Gigi_Stan 19.02.2024, 14:55

ăștia voteaza Trump, Putin, Sosoaca sau AUR în funcție de locație și de preferințe, hahaha

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.