O femeie de 40 de ani a fost lovită în plin de un taxi miercuri dimineaţă, 26 aprilie, în timp ce traversa pe o trecere de pietoni din Bacău. O cameră de supraveghere din zonă a surprins incidentul, informează Plus TV Bacău.
Femeia a fost lovită în plin de taxiul care circula cu viteză, conform imaginilor surprinse de camera de supraveghere. Femeia a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanţilor spitalului, femeia are multiple fracturi, printre care şi fractură de bazin.
Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 06:30. Potrivit IPJ Bacău, un bărbat de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe stradă Narciselor, nu ar fi acordat prioritate unei femei de 40 de ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii, notează StirileProTV.
Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.