În iulie a fost condamnat de către prima instanță la 2 ani și 9 luni cu suspendare. Decizia nu este definitivă, apelul urmând a se judeca pe 7 noiembrie 2019, a informat replicaonline.ro.

Pe 20.05.2019, cu ocazia deplasării într-o excursie organizată de o grădiniță la o fermă din localitatea Târgușor din județul Constanța, a avut loc grozăvia.

Unul dintre martori, adică mama unui copil, a declarat în fața anchetatorilor, potrivit rolii.ro, că în excursie au fost aproximativ 20 de copii, doi educatori și numitul M.M..

Acesta din urmă era prieten de familie cu bunica unuia dintre copiii aflați în excursie, însoțindu-l.

La întoarcere, când deja microbuzul intrase în municipiul Constanța, martora a remarcat faptul că minora în cauză adormise. Inculpatul stătea lângă ea, astfel că a tras-o mai aproape și a ținut-o cu mâna dreaptă de picior.

După circa un minut, a remarcat că îi introdusese mâna, pe care inițial o ținea pe picior, în interiorul pantalonilor minorei, în zona genitală, unde a ținut-o circa 5 – 6 secunde.

Femeia s-a speriat și nu i-a reproșat cele văzute întrucât îi era teamă de reacția acestuia și a celorlalți copii din microbuz. Cu toate acestea, martora a afirmat că a informat-o, la terminarea cursei, pe educatoarea aflată acolo.

Când au ajuns la destinație, directorul instituției de învățământ a sunat-o pe mama copilei, informând-o despre cele întâmplate. Aceasta a mers la Poliție. Inculpatul a recunoscut cele întâmplate.


Citeşte şi:

Cum se distrează fetele lui Gigi Becali noaptea! În ce ipostază au fost surprinse de paparazzi
GSP.RO

Cum se distrează fetele lui Gigi Becali noaptea! În ce ipostază au fost surprinse de paparazzi