Mergi direct la conținut »
O fetiță de trei ani este considerată o "zeiță vie". Cum a fost aleasă micuța
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe

O fetiță de trei ani este considerată o „zeiță vie”. Cum a fost aleasă micuța

O fetiță în vârstă de trei ani este considerată o "zeiță vie" în Nepal, fiind numită noua "Kumari", numele dat de oamenii din această țară celor considerate reîncarnarea unei zeițe hinduse. Acum, micuța de trei ani a fost dusă la un palat, unde își va trăi aproape toată copilăria, notează The Independent.

Trishna Khakya a fost numită noua Kumari din Nepal, ceea ce înseamnă că este noua „zeiță vie” din această țară, după ce predecesoarea ei s-a retras. Fetița în vârstă de trei ani a fost aleasă, după un proces care a durat trei săptămâni.

Alegerea unei Kumari este o tradiție în Nepal, fetița care primește acest nume fiind considerată reîncarnarea unei zeițe hinduse. „Candidatele” pentru această „funcție” nu au semnele pubertății, iar „meseria” lor se încheie atunci când ajung la această vârstă. Mai precis, când o Kumari are primele semne ale pubertății, ea este considerată „impură”, așa că este „retrasă” din funcție.

Predecesoarea lui Trishna Khakya din Nepal a fost retrasă din funcție

Până în acel moment, însă, „zeița vie” trăiește o viață izolată, dar privilegiată. Ea stă într-un palat, având o mulțime de oameni la dispoziție.Trishna deja a fost dusă în acest palat, pe care va putea să-l părăsească doar 13 zile pe an, când va fi nevoită să participe la anumite ritualuri. Mai precis, ea va fi purtată pe străzile din Khatmandu, pentru a fi admirată de cei care o venerează.

În perioada în care va trăi la palat, Trishna va fi putea fi vizitată, însă nu va putea să meargă la școală, să se joace sau să fie atinsă. Aceste lucruri o fac să devină impură, potrivit tradiției.

Ca să devină „Kumari”, fetița trebuie să îndeplinească 32 de criterii, precum „să aibă corpul precum un copac banyan”, „gene precum cele ale unei vaci” și „vocea clară precum o rață”.


Citește și: VIDEO/ Primarul care străbate pe jos 320 de kilometri, ca să aducă apă potabilă în localitatea sa. Și-a cusut singur bătăturile de la picioare și a mers mai departe


Close
Închide
  Close