Totul s-a întâmplat în seara zilei de joi, 10 decembrie, în gara Mestre Ospedale din regiunea Veneto, aflată în nordul Italiei.

Fata a povestit că în acea seară se întorcea de la serviciu și a văzut pe peron un grup de oameni adunați în jurul unui bărbat.

„Am aflat că l-au găsit așezat pe șinele de tren și că au reușit să-l ridice și să-l aducă sus, pe peron, în siguranță. De îndată ce situația a început să se calmeze, persoanele respective au plecat acasă, în timp ce eu am rămas. M-am așezat împreună cu el pe o bancă și i-am vorbit continuu. Era evident că bărbatul nu se simțea bine, că nu era în apele lui”, a povestit ea.

L-a salvat în ultimul moment

În timp ce tânăra încerca să-l liniștească, bărbatul de 35 de ani s-a ridicat brusc, a făcut câțiva pași și s-a aruncat din nou pe șine, tocmai când se apropia un tren. În acel moment, Rachele s-a aruncat după el.

”Am încercat să îl trag de-acolo apucându-l de corp, de picioare, pe măsură ce trenul se apropia. Totul s-a întâmplat în câteva secunde și mi se părea ireal. Apoi trenul a trecut și nu-mi mai amintesc nimic, știu doar că m-am lipit de zidul peronului pentru a mă proteja și am fost lovită la un picior”, a mai spus tânăra.

Fata spune că a rămas uimită de faptul că a reușit să-l salveze. ”Era incredibil, nu-mi venea să cred, mi-era teamă că a fost zdrobit”, a afirmat ea.

La salvarea bărbatului a contribuit și mecanicul de locomotivă care, după ce și-a dat seama ce se întâmplă, a tras frâna de mână, încetinind cu mult viteza trenului.

Românul a suferit mai multe fracturi și a fost operat la Ospedale dellAngelo din Mestre și se află în afara oricărui pericol. Rachele, cu o fractură la tibie, a fost operată și ea la picior în noaptea dintre joi și vineri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.