O judecătoare de la Curtea de Apel București a fost sunată de Lia Savonea chiar în timpul conferinței și i-a șoptit colegei ce să răspundă I VIDEO

Comentează

În documentarul Recorder, mai mulți magistrați susțin că Lia Savonea este percepută ca un „conducător absolut al sistemului”, păstrându-și influența asupra Curții de Apel București, pe care ar controla-o „prin interpuși”. Deși conducerea instanței a respins acuzațiile ca fiind „manipulări”, situația a fost umbrită chiar în timpul conferinței de presă în care făceau aceste declarații.

Lia Savonea a chemat-o la apel pe vicepreședinta Ionela Tudor chiar în timpul conferinței

În fața camerelor, vicepreședinta Ionela Tudor i-a șoptit președintei Liana Arsenie: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, părăsind sala și revenind apoi pentru a-i dicta răspunsul. Cele două nu au realizat că dialogul lor era captat de microfoanele presei, momentul devenind o dovadă stânjenitoare care contrazice mesajul oficial transmis.

„Astăzi, tocmai în conferința de presă în care conducerea Curții de Apel a ieșit să spună că informațiile din documentarul Recorder sunt „manipulări", s-a petrecut un moment incredibil, care arată că Lia Savonea a trimis indicații chiar în timpul conferinței. Ionela Tudor, vicepreședinta instanței, i-a șoptit președintei Liana Arsenie: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc", după care a ieșit din sală. S-a întors în scurt timp și i-a șoptit Lianei Arsenie ce să răspundă. Cele două nu și-au dat seama că dialogul lor este surprins de microfoanele presei”, a fost postarea Recorder pe Facebook.

VIDEO Lia Savonea a dat verdictul după ce s-a uitat la documentarul Recorder

Cum se apără Lia Savonea

În urma înregistrării publicate de Recorder, președinta Curții Supreme, Lia Savonea, a declarat pentru Cotidianul că a contactat-o pe judecătoarea Ionela Tudor în timpul conferinței de presă de joi pentru a-i transfera o întrebare adresată de jurnaliști referitoare la mandatul ei de la conducerea instanței.

Aceasta a precizat că a fost întrebată de presă dacă în vremea în care s-a judecat dosarul Vanghelie mai activa la Curtea de Apel București. „Și am transmis mesajul purtătorului de cuvânt de la CAB (n.r. Ionela Tudor). De acolo trebuia să se răspundă. Dosarul s-a judecat la CAB”, a transmis Lia Savonea într-un mesaj scris pentru Cotidianul.

Ulterior, aceasta a precizat pentru Cotidianul că i-a transmis prin mesaje Ionelei Tudor întrebarea presei, iar aceasta din urmă „s-a gândit să vorbească probabil cu mine, nu știu. Exact asta i-am dat”. „Și ea a ieșit să mă întrebe. Și i-am spus: asta ți-am comunicat. Clarificați voi, dacă întreabă lumea acolo”, a completat aceasta.

Savonea a explicat că Tudor, care îndeplinește și atribuțiile de purtător de cuvânt al instituției, era persoana responsabilă să ofere răspunsurile oficiale în astfel de situații.

Judecătoarea Raluca Moroșanu a declarat că tot ce a spus Laurențiu Beșu este adevărat, chiar la conferința CAB Foto: Hepta

Judecătoarea Raluca Moroșanu a declarat la începutul conferinței că TOT ceea ce a spus Laurențiu Beșu este adevărat

„Am luat inițiativa acestei întâlniri dintr-un considerent extrem de simplu, profesiile noastre și ale dumneavoastră, ca jurnaliști, sunt animate de aceeași nevoie, aceea de aflare a adevărului“ a început Liana Arsenie. Au venit toți cei 13 membri de conducere ai Colegiului de Conducere CAB.

Apoi, o judecătoare intrată în sală a luat cuvântul și a recunoscut că tot ceea ce a spus Laurențiu Beșu este adevărat. „Mă numesc Raluca Moroșanu. Am 26 de ani de magistratură. Am venit aici ca să îl susțin pe colegul meu Laurențiu Beșu, muncim foarte mult, Curtea nu ne ajută în niciun fel. Suntem terorizați, nu vreau să vă spun cum e atmosfera și în ce situație încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de-acord cu mine. Nu am fost nici ofițer acoperit, nici ofițer la «Doi și-un sfert», am fost toată viața mea magistrat. Colegii din ţară mă cunosc pentru că am fost şi formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi la Şcoala Naţională de Grefieri aproape 15 ani şi ei vor şti că nu mint, dacă nu îl cred pe colegul Laurențiu, măcar să mă creadă pe mine.”

Documentarul Recorder arată schema prin care cazurile mari de corupție ajungeau să fie prescrise

Potrivit Recorder, pe lângă deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți care au favorizat prescrierea faptelor în multe dosare de corupție, fenomenul a fost întreținut prin diverse artificii judiciare. Acestea includ schimbări neașteptate în componența completurilor de judecată și detașări suspecte ale magistraților.

Documentarul prezintă mai multe cazuri celebre de corupție care au fost influențate decisiv prin astfel de manevre. Un exemplu notabil este dosarul lui Marian Vanghelie, fost primar al sectorului 5 din București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:56
Cât costă păpușa Barbie cu Serena Williams: „Inspiră generațiile viitoare să-și depășească limitele”
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie