Pe 19 ianuarie, cu puțin înainte de ora 16, un bărbat care locuiește în Ansfelden a telefonat poliției că a auzit copii țipând din apartamentul vecin și că a avut loc un incendiu. Un echipaj de poliție a mers imediat la adresa în cauză.
În casa scării se dezvolta deja fum și se declanșaseră detectoare de fum. Vecinul i-a dus pe ofițeri la ușa apartamentului din care țipau copiii, care era încuiată. În ciuda apelurilor și bătăiilor repetate, nu a existat niciun răspuns. Drept urmare, o polițistă a deschis ușa cu mai multe lovituri.
Echipajul de patrulare a percheziţionat apartamentul şi a găsit trei copii în dormitor. Copiii, de 1, 4 și 5 ani, au fost scoși din apartament și duși în fața blocului, unde au primit primul ajutor, până la sosirea salvatorilor, scrie Krone Zeitung.
Mama celor trei copii, o româncă, s-a întors ulterior acasă, de la cumpărături.
Crucea Roșie s-a aflat la fața locului cu trei ambulanțe și, pe lângă copii, a avut grijă și de polițistă, și de colegii săi, care s-au plâns de dureri de cap, după ce au inhalat fumul, dar nimeni nu a fost transportat cu ambulanța la spital. Unii dintre cei afectați au mers singuri la spital pentru un control de siguranță. Din fericire, daunele aduse proprietății sunt minime.
Se crede că incendiul a izbucnit în bucătărie, de la o cratiță cu carne pe care românca a lăsat-o pe foc și a plecat la cumpărături, după cum le-a spus agenților.
Pompierii au stins focul, apoi au aerisit locul, iar mâncarea gătită arsă a fost scoasă afară.
Cristina1 21.01.2023, 01:17
Cu atatia copii pe cap, nu e de mirare ca a uitat focul aprins. Asta daca nu cumva chiar este atat de inconstienta incat sa-l lase deschis intentionat, lucru ce n-ar fi de mirare. De meinteles de ce tot fac atatia copii unele cu IQ la limita. Si cum reusesc sa cumpere bilet de avion cu asa “inteligenta”.