Un accident în care a fost implicată o mașină de poliție dotată cu radar a avut loc vineri seară pe DN 17C, între localitățile Salva și Năsăud din județul Bistrița-Năsăud. O mașină care circula cu 185 kilometri/oră a intrat în autospeciala poliției rutiere, în urma impactului doi agenți fiind răniți, relatează Agerpres.
La volanul mașinii care „zbura” pe DN 17C se afla un șofer de 27 de ani. Acesta ar fi frânat brusc în momentul în care maşina poliţiei a pornit girofarul ca să îl oprească, apoi a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit autospeciala de poliţie ce circula din sens opus.
„În această seară (n.r. vineri seară), pe Drumul Naţional 17C a fost semnalată producerea unui accident rutier. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Năsăud, în timp ce se deplasa prin localitatea Salva înspre Năsăud, a intrat în coliziune cu o autospecială a poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, care se deplasa din sens opus”, a informat IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma impactului, doi poliţişti, de 46 şi 28 de ani, din autospecială au fost răniţi, fără însă a se impune transportul acestora la spital, a mai precizat IPS Bistrița-Năsăud.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cu exactitate cauza şi modalitatea producerii evenimentului rutier.
FOTO: Hepta