Angela Torelli, o stomatoloagă pensionată din Genova, Italia, care a murit la 91 de ani în urmă cu un an, a lăsat moștenire 5 milioane de euro pentru caritate.
Femeia a donat 2,5 milioane de euro unei asociații care se ocupă de copii, 1,5 milioane de euro persoanelor nevoiașe din oraș, aflate în grija surorilor unei congregații catolice, și o casă pentru Asociația italiană care se ocupă de cercetările asupra cancerului, informează cotidianul La Stampa.
Potrivit sursei citate, femeia i-a scos din testament pe membrii familiei care au încercat anii trecuți să obțină tutela ei.
„Mărturisesc să reușesc să depășesc supărarea pe care părinții cumnatului meu mi-au provocat-o mie și soțului meu și sper ca bunul Dumnezeu să mă ierte și să nu mă pedepsească pentru asta”, a scris femeia în testament.
Potrivit documentului, soțul femeii a primit moștenire o casă, iar fosta sa asistentă a moștenit suma de 20.000 de euro.
Anul trecut, tot la Genova, o profesoară cu origini nobiliare a lăsat moștenire 25 de milioane de euro asociațiilor caritabile.
foto: 123rf.com