De Tiberiu Bujdei,

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, în jurul orei 02:20, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost primită o sesizare telefonică din partea ofițerului de serviciu de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava cu privire la faptul că un grup de porci mistreți a intrat în curtea acestei instituții.

În zonă s-a deplasat un echipaj format din patru jandarmi, care a găsit turma formată din aproximativ 15-20 de animale sălbatice în curtea interioară a Inspectoratului Județean de Poliție.

Jandarmii au făcut zgomot și au folosit lanternele, iar turma a părăsit zona, îndreptându-se spre Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava.

Mistreții au intrat și în parcul Universității Suceava

Ulterior, echipajul de jandarmi s-a deplasat în parcul din apropierea Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, unde a identificat încă doi porci mistreți, a izolat zona, iar animalele au fost direcționate, de asemenea, spre stațiunea de cercetare.

Potrivit sursei citate intervenția s-a finalizat în jurul orei 04:00, la aceasta participând și efective din cadrul Poliției Municipiului Suceava și Poliției Locale Suceava.

„Recomandăm cetățenilor să sesizeze prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 orice situație de acest gen și să respecte indicațiile forțelor de ordine care gestionează aceste situații”, a menționat IJJ Suceava.

Citeşte şi:

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!

Bani publici folosiți pentru doping în sportul românesc! Scandalul se extinde, noi dezvăluiri în această dimineață

Președintele de la Corona Brașov a recunoscut trei cazuri de terapie cu laser intravenos la echipa de hochei pe gheață: ”Doi jucători au plecat deja”

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 24 februarie 2020. Săgetătorii au parte de o cheltuială neprevăzută
HOROSCOP

Horoscop 24 februarie 2020. Săgetătorii au parte de o cheltuială neprevăzută