”Ne confruntăm cu o situație gravă”, a declarat Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa.

Acesta a observat că numărul săptămânal de noi cazuri din Europa a depășit 300.000, în septembrie. La sfârșitul lui martie, la vârful primului val epidemic, numărul de cazuri era de 264.675, potrivit Euronews.

Și numărul de cazuri zilnice este mai mare decât în primăvară.

Ca urmare a apariţiei unui nou val al epidemiei şi a creşterii capacităţilor de testare faţă de valul din martie-aprilie, numărul cazurilor zilnice înregistrate este în prezent de circa 40.000 până la 50.000, faţă de un vârf zilnic de 43.000 pe 1 aprilie.

Noul număr record datează din 11 septembrie, cu aproximativ 54.000 de cazuri înregistrate în 24 de ore, notează AFP, citată de Agerpres.

Cel puțin jumătate din țările europene au raportat o creștere mai mare de 10% a numărului de cazuri noi în ultimele două săptămâni, a mai spus oficialul.

”În primăvară și la începutul verii am putut vedea impactul măsurilor stricte de lockdown. Eforturile noastre și sacrificiul au fost răsplătite. În iunie, numărul de cazuri a ajuns la cel mai mic nivel”, a spus Kluge.

Cifrele din septembrie ar trebui să servească drept un apel de trezire pentru noi toţi.

Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa:

Organizaţia ONU a exclus, de asemenea, scurtarea perioadei de carantină recomandată de 14 zile pentru toţi cei care s-au aflat în contact cu persoane testate pozitiv cu COVID-19.

STENOGRAME. Oamenii sindicalistului Rădoi de la Metrou voiau să angajeze rakeți ca să-l lichideze pe Drulă: .„Trebuie să îl omorâm… la propriu”
Recomandări
STENOGRAME. Oamenii sindicalistului Rădoi de la Metrou voiau să angajeze rakeți ca să-l lichideze pe Drulă: .„Trebuie să îl omorâm… la propriu”

„Recomandarea noastră de 14 zile de carantină s-a bazat pe înţelegerea noastră asupra perioadei de incubaţie şi a transmiterii bolii şi o vom revizui doar pe baza unei schimbări a înţelegerii noastre privind ştiinţa, ceea ce nu este cazul până acum”, a insistat Catherine Smallwood, responsabilă cu situaţiile de urgenţă ale OMS Europa.

În Franţa, durata de izolare a fost redusă la şapte zile în caz de contact. Ea este de zece zile în Marea Britanie şi Irlanda, iar mai multe ţări europene, precum Portugalia şi Croaţia, iau în considerare reducerea acesteia.

Urmărește-ne pe Google News
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
GSP.RO
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Observatornews.ro
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România
Știrileprotv.ro
Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău