Personal specializat din cadrul Guvernului Regional Castilla y León a intervenit pentru a îndepărta obiectul din plastic de pe capul ursului brun, relatează publicația El Norte de Castilla.
Miercuri, 13 septembrie, un locuitor din Anllares del Sil a văzut un urs cu capul prins într-un butoi de plastic, care îi împiedica vederea și posibilitatea de a se hrăni.
Imaginile difuzate de autoritățile regionale din provincia din nordul Spaniei sunt tulburătoare. Animalul rătăcește în jurul gropii de gunoi dezorientat, clătinându-se, în cerc.
După o mobilizare rapidă, echipa de veterinari a tras o săgeată tranchilizantă și a anesteziat masculul de urs de 98,5 kilograme.
După ce i s-a îndepărtat butoiul de pe cap, animalului i-a fost montat un guler pentru geolocalizare.
Intervenția s-a încheiat după ce au fost făcute măsurători biometrice și au fost prelevate probe biologice.
ionels 22.09.2023, 13:37
Ai nostri l-ar fi omorat.
Any0205 22.09.2023, 14:06
Bietul urs, bine ca a fost salvat!
MaraM 22.09.2023, 14:16
Off săracul urs. Bine că au intervenit..
Aura1 22.09.2023, 14:21
Săracul moș martin, foamea l-a făcut să caute de mâncare în butoi, bine că a fost salvat.
Frumosul1 22.09.2023, 14:43
Urșii trebuie sa stea in rezervații Sint un pericol ptr.oameni unii pot deveni agresivi și te mutilează