Operațiunea „Vivaldi”: Armata ucraineană a eliberat 16 localități în regiunea Donețk

Comentează
Generalul Bilețki (în centrul imaginii) și camarazii săi de arme Sursa foto: Profimedia

Ucraina a eliberat de sub ocupația rusă încă 16 sate din regiunea Donețk, a afirmat miercuri generalul Andrii Bilețki, referindu-se la cele mai recente operațiuni de contraofensivă ale armatei ucrainene, relatează Reuters.

Corpul 3 Armată al Ucrainei a efectuat o operațiune anunțată încă de luna trecută pentru dislocarea trupelor ruse de la nord de orașul strategic Sloviansk, unul din cele două bastioane principale ale centurii de fortărețe pe care se bazează apărarea ucraineană.

Generalul Andrii Bilețki a declarat că ultimele atacuri întreprinse de ucraineni au dus la eliberarea a încă trei sate în zona contraofensivei, la circa 30 de kilometri nord de Sloviansk. Numărul de localități de unde au fost respinși rușii a ajuns astfel la 16, pe un teritoriu de 277 de kilometri pătrați.

Vladimir Putin insistă ca Ucraina să cedeze restul de 20% din regiunea Donețk care nu a fost ocupat de armata rusă în schimbul unui presupus armistițiu în vederea negocierii păcii. În realitate, liderul autocrat rus vrea ca Ucraina să cedeze practic centura sa de fortărețe și ca trupele ruse să avanseze pe aceste poziții pe care nu le poate cuceri de mai bine de 12 ani.

Odată ce ar avansa, Putin ar inventa pretexte pentru a nu negocia, iar armata sa ar ataca mai departe de pe poziții mai solide, în timp ce armata ucraineană ar fi mai expusă. În timp ce negociatorii lui Trump și Trump însuși par să dea curs acestei cereri a lui Putin, armata ucraineană depune eforturi pentru a inversa situația în Donețk, lansând acum o lună operațiunea „Vivaldi”.

Operațiunea „Vivaldi”, mediatizată insistent, are loc în contextul încercărilor Ucrainei de a prelua inițiativa pe teren cu tehnologii și tactici noi.

Într-un mesaj video, generalul Bilețki a dat asigurări că „planurile Kremlinului de a cuceri regiunile Donețk și Lugansk nu vor fi implementate în viitorul previzibil”.

Cele două regiuni formează bazinul industrial Donbas, bogat în resurse minerale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria Capitalei a început în martie 2026 acțiunile de eliberare a trotuarelor de mașinile parcate neregulamentar. Foto: PMB
17:32
Cum le răspunde Ciprian Ciucu celor care îl acuză că „urăște mașinile” din București pentru că le ridică pe cele parcate pe trotuare
Panou cu Consiliul National al Audiovizualului
16:53
Guvernul a majorat amenzile CNA până la 440.000 de lei pentru posturile TV și radio
MONDEN
Mihai Călin | sursa foto: Antena 1
Exclusiv
17:35
Încă o vedetă a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Cel mai greu și complicat proiect la care am lucrat până acum”
Mira de la „Insula Iubirii” 2026
17:05
Cine este Mira de la „Insula Iubirii” 2026. Are 22 de ani și a venit în emisiune alături de iubitul ei, Ian Boitași
POLITIC
Pe 5 octombrie, Nicușor Dan a desemnat al patrulea premier, pe Luca Niculescu. Foto: Hepta
18:17
Programul de guvernare al Cabinetului Luca Niculescu copiază integral pasaje din programul lui Siegfried Mureşan şi preia idei din programul lui Adrian Veştea
Ilie Bolojan cu Dan Motreanu și Robert Sighiartău FOTO Dumitru Angelescu
Analiză
14:50
PNL întră în opoziție după 7 ani de guvernare. Liberalii se pregătesc pentru lupta de gherilă cu binomul PSD-Dan
Ultimele știri
19:00
Primul oraș din România cu o hartă interactivă a clădirilor de patrimoniu în pericol de degradare. Cum pot fi depuse propuneri
18:55
„S-a instalat iarna la munte!” Avertismentul Salvamont Prahova pentru turiști: vânt puternic, ninsori și ceață în acest weekend
18:38
Decizia USR pentru Guvernul Luca Niculescu, cu patru zile înaintea votului din Parlament
Exclusiv
18:29
Cum se calculează factura la lumină. Analiza detaliată a facturii Premier Energy și ce reprezintă toate taxele
TRENDING
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
11:56
Doi români au rămas pe loc fără 63.000 de euro după ce au fost opriți în Italia conducând un Rolls-Royce de lux
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Imagine văzută de sus asupra orașului Varenna de pe malul Lacului Como din Italia, cu clădiri colorate și munți pe fundal.
18:11
O văduvă a donat o vilă de peste 1,6 milioane de euro de pe malul lacului Como, în Italia. Condiția impusă de femeie
În ce clasă se învață tabla înmulțirii - Sursă foto: Shutterstock
17:44
În ce clasă se învață tabla înmulțirii și cum o reții mai ușor
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
15:44
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Peisaj de iarnă de vis, zăpadă și soare, înconjurat de copaci, Laponia
15:04
Crăciunul în Laponia: ghidul complet al experților pentru călătoria în „târâmul iernii”. Când este cel mai bine să mergi și cum eviți capcanele de preț
Fronturile acrilice, alternativa modernă în bucătărie care arată luxos, nu se zgârie și se curăță extrem de ușor. Sursă foto: Colaj foto /Instagram.
14:07
Nimeni nu mai vrea dulapuri clasice în bucătărie. Care e alternativa modernă care arată luxos, nu se zgârie și se curăță extrem de ușor
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Imagine pe care scrie DIICOT și Poliția Română. De asemenea, apare și un pachet
15:48
Un sirian şi un român au încercat să vândă un kilogram de cocaină cu 60.000 de euro. Cei doi bărbați sunt rude prin alianță
Guvernul Bolojan este interimar de 5 luni, după ce a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Foto: Profimedia
15:12
Cifre Eurostat pe fondul crizei politice: România rămâne ţara cu cea mai mare inflaţie din UE. Cât a fost inflația în septembrie
Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, a explicat situația dronelor din Marea Neagră și a anunțat că va cere capabilități suplimentare de la NATO. Foto: Getty Images
13:41
Nicușor Dan, la Bloomberg: România va sprijini Ucraina până la finalul războiului și va cere ajutor NATO împotriva dronelor
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
12:30
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
11:37
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!