Ovidiu Komornyik avea doar 22 de ani când a băut 40 de pahare cu vin de ziua celor 40 de Sfinți Mucenici, cum cere tradiția. Și i-a ajuns pentru toată viața!Conform tradiției, bărbații trebuie să bea în ziua Sfinților Mucenici, 9 martie, 40 de pahare cu vin, despre care se spune că reprezintă sângele vărsat de cei 40 de sfinți din Cetatea Sevastei.
Cuprins:
Ovidiu Komornyik ne-a mărturisit că o singură dată a încercat să intre în rândul bărbaților care respectă obiceiul și i-a fost de ajuns.
“Aveam vreo 22 de ani, eram cu o gașcă mare de prieteni. M-am luat și eu după ei. Dar mi-a fost de ajuns. O săptămână întreagă am zăcut, nu am fost în stare de nimic. De atunci, sar peste această tradiție. Oricum, de când m-am mutat din Ardeal, sunt multe pe care nu le mai respect, asta și din cauza lipsei timpului”, a povestit el pentru Libertatea.
Artistul a mai spus că-i plac mucenicii și nu-i lipsesc de pe masă, în această perioadă. “Soția mea este cea care-i face. Eu intru în bucătărie doar în cazuri extreme, când nu am încotro. Și atunci, doar pentru a-mi face un sendviș, la altceva nu mă pricep”, a adăugat el.
Chiar dacă în această perioadă nu se fac nunți, din cauza postului ce precede Sfintele Sărbători Pascale, începutul lunii martie i-a adus lui Ovidiu Komornyic o mulțime de concerte și de evenimente private, acesta fiind căutat să le cânte femeilor, date fiind melodiile pe care le are în repertoriu.
“De 1 Martie am fost prin Moldova, weekendul acesta cânt prin împrejurimi. Chiar am un sfârșit de săptămână plin”, ne-a spus acesta.
CITEȘTE ȘI: