Papa Francisc s-a întâlnit azi cu Viktor Orban, în timpul unei vizite la Budapesta. Ce subiecte au abordat

Comentează
Arhiva foto

Zeci de mii de creștini din întreaga lume au participat la Congresul euharistic de la Budapesta în ultima săptămână, iar prezența Papei Francisc, duminică, în Piața Eroilor a fost punctul culminant al adunării lor. Suveranului Pontif s-a întâlnit astăzi, 12 septembrie cu președintele Republicii Ungare, Janos Ader, dar și cu premierul maghiar, Viktor Orban. Cea din urmă este o întâlnire neașteptată, având în vedere diferențele de viziune și mesajele naționaliste și antimigrație promovate de liderul maghiar, notează BBC.

UPDATE 13.30: După primirea oficială, Papa a mers la Muzeul de Belle Arte din Budapesta pentru primele întâlniri din agenda zilei: cu președintele Republicii Ungare, Janos Ader, și succesiv cu premierul ungar Viktor Orban, transmite vaticannews.va.

Potrivit unui comunicat al Sălii de Presă a Sf. Scaun, întâlnirea cu președintele Republicii Ungare, cu prim-ministrul și vicepremierul țării „s-a desfășurat după programul prevăzut, într-un climat cordial, și s-a încheiat la ora 9.25”.

Printre subiectele abordate, potrivit comunicatului oficial, s-au aflat „rolul Bisericii în țară, angajamentul pentru salvgardarea mediului, apărarea și promovarea familiei”.

În această dupa-amiază Papa Francisc va pleca cu avionul spre Slovacia, unde va rămâne până pe 15 septembrie.

În timp ce Suveranul Pontif, de la începutul papalității sale, a subliniat necesitatea de a primi și îngriji refugiații din țările prinse în război și violență, oricare ar fi credința lor, prim-ministrul maghiar este un campion al respingerii celor pe care îi descrie drept „migranți ilegali”, și mai ales a musulmanilor. Papa a criticat anterior liderii politici care au încercat să ridice bariere pentru a ține migranții în afară granițelor, iar în 2019 a donat bani pentru a ajuta migranții din Mexic care caută să ajungă la granița cu SUA.

În schimb, Viktor Orban și-a construit o imagine de luptător împotriva migrației și a respins cu fermitate, în ciuda chiar a sancțiunilor de la Bruxelles, să primească migranți în Ungaria.

„Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii ungari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei”, spunea premierul ungar, în 2018.

„Constructorii de ziduri, fie ele din sârmă ghimpată sau cărămizi, vor ajunge să devină prizonieri ai zidurilor pe care le construiesc”, afirmat, în schimb, Papa Francis, în martie 2019, despre cei care se opun imigranților.

Opinia lui Viktor Orban despre migrație, afișată cu ocazia alegerilor europarlamentare, era una mult diferită: „Noi respingem migrația și am vrea să vedem în funcție lideri în Uniunea Europeană care resping migrația, vor să o oprească și nu să o gestioneze”.

Recent, premierul Viktor Orban s-a remarcat prin represiunea împotriva presei independente și a generat nemulțumirea UE prin promovarea unei legi care interzice informațiile despre LGBT în școli.

Un punct în care cei doi ajung la o înțelegere este obiectivul comun de a sprijini creștinii persecutați din întreaga lume.

Întâlnire cu membrii comunităților romă și evreiești

Deplasarea la Budapesta este prima vizită externă a Papei Francisc de când s-a operat la colon din luna iulie. De aici, el va merge în Slovacia pentru un turneu de trei zile în care se va întâlni cu liderii comunităților romă și evreiești.

El va întâlni membri ai comunității evreiești, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului, în Piața Rybne, o parte tradițional evreiască din capitala Bratislava.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, douăzeci de mii de evrei au fost deportați din Slovacia în lagărele de concentrare sub ordinele unui regim marionetă al naziștilor, condus de un preot catolic.

Francis a vizitat zeci de țări de când a devenit papă în 2013, dar călătoriile sale au fost afectate recent de răspândirea coronavirusului. La începutul acestui an, a făcut o călătorie istorică de patru zile în Irak, fiind primul papă care vizitează acest stat, în timpul căreia s-a deplasat în zone deținute cândva de militanții Statului Islamic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă