Parchetul European, condus de Kovesi, amenință că va da în judecată Comisia Europeană, care plănuiește să reducă bugetul instituției

 5 comentarii
Arhiva foto

Parchetul European (EPPO) amenință Comisia Europeană cu acțiuni în justiție, acuzând că, din cauza unei modificări bugetare, continuarea investigațiilor sale ar putea fi afectată, relatează Politico. Instituția, condusă de Laura Codruța Kovesi, anchetează infracțiuni financiare grave privind interesele UE.

Kovesi a lansat pe 9 aprilie o așa-numită „procedură de soluționare amiabilă” cu Comisia, acesta fiind ultimul pas juridic înainte de litigii. Dacă nu se ajunge la un acord, lupta din instanță ar putea ajunge până la Tribunalul UE.

Executivul comunitar a anunțat în luna februarie un plan de reducere a bugetului Parchetului European, iar procurorii se tem că dacă acesta va fi pus în aplicare nu își vor mai putea face treaba cum trebuie.

În scrisoarea adresată Comisiei și obținută de Politico, Kovesi susține că Executivul UE îi privează pe procurorii EPPO de mijloacele necesare pentru a-și desfășura activitatea în mod eficient, punând presiune asupra bugetului său, în special asupra sumelor cheltuite pentru IT.

În momentul lansării Parchetului European, în vara anului 2021, Comisia a acceptat să furnizeze facilități IT, fără să indice un termen-limită. În prezent, instituția a informat EPPO că dorește să retragă sprijinul IT, iar suma implicată este de aproximativ 5 milioane de euro, potrivit estimărilor EPPO.

„Decizia unilaterală (...) de a pune capăt, la 31 decembrie 2024, furnizării serviciilor menționate către EPPO vine cu riscul ca parchetul independent al Uniunii să se afle în imposibilitatea de a-și îndeplini sarcinile și misiunea”, a atras atenția Kovesi.

Potrivit acesteia, „este de datoria Comisiei să se abțină de la orice măsură care ar putea pune în pericol atingerea obiectivului tratatului încredințat EPPO de a combate infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii”.

Kovesi a cerut Comisiei să își reevalueze decizia de a tăia o parte din bugetul EPPO și printr-o scrisoare deschisă trimisă deputaților europeni, și prin remarci publice în Parlamentul European.

Parchetul European o investighează pe Ursula von der Leyen în cazul negocierilor privind vaccinurile anti-COVID

Politico notează că miza acestei situații ar putea fi mai mult decât o reducere a bugetului IT, în condițiile în care EPPO este o instituție foarte importantă, procurorii săi fiind împuterniciți să conducă anchete transfrontaliere care vizează organizațiile infracționale care urmăresc banii UE.

Conform raportului anual al Parchetului European, în 2023 au fost deschise peste 200 de anchete de fraudă legate de mecanismul de redresare și de reziliență la nivelul UE, care oferă fonduri din partea UE pentru a contribui la stimularea redresării economice post-COVID și care are o valoare de peste 800 de miliarde de euro.

În 2022, în schimb, când plata fondurilor UE era în faze incipiente, au fost lansate doar 15 anchete.

Procurorii EPPO investighează inclusiv acuzațiile de infracțiuni penale în legătură cu negocierile privind vaccinurile anti-COVID dintre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al companiei farmaceutice Pfizer.

Ursula von der Leyen este investigată pentru „interferență în funcțiile publice, distrugere de SMS-uri, corupție și conflict de interese”, potrivit unor documente juridice consultate de Politico și de un purtător de cuvânt al procuraturii din Liège. Nimeni nu a fost încă pus sub acuzare în legătură cu acest caz.

Răspunsul Comisiei Europene

Comisia, care era obligată legal să răspundă în termen de 15 zile la scrisoarea Parchetului, a trimis un răspuns, în care „și-a exprimat disponibilitatea de a continua să sprijine serviciile informatice ale EPPO în viitorul apropiat, în condiții specifice”, a precizat un purtător de cuvânt, fără a da alte detalii.

De asemenea, Executivul UE a negat orice încercare de a interveni în independența Parchetului European și a precizat într-o declarație că „a sprijinit în mod constant activitățile EPPO încă de la început și respinge cu tărie orice insinuare conform căreia decizia Comisiei în cadrul procedurii bugetare ar avea vreo legătură cu vreo investigație a EPPO”.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 13.05.2024, 16:33

    Nimic spectaculos de cand este Laura procuror european. Au angajat-o pt ca nu este capabilă de nimic și nu deranjeaza. Acum vrea, redundanta, mai multi bani, pt statul degeaba.

    • Avatar comentarii

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie 13.05.2024, 21:07

      Ce coincidenţă că patriotul prorus e şi anti Kovesi... Unde vă produc ăştia, mă, în China, pe bandă rulantă?

  • Avatar comentarii

    BONY 13.05.2024, 17:55

    Campul tactic din justitie s-a mutat odata cu Codruta in UE...Nu avem altceva de facut decat sa urmarim noile,,portocale" in actiune.

  • Avatar comentarii

    Inginer 13.05.2024, 18:06

    Pe site-ul EPPO se poate consulta raportul de activitate pe 2023. 1927 investigații, concretizate în 139 dosare penale, care la rândul lor sunt judecate de autoritățile naționale, deci nu există nicio garanție că parchetul va avea câștig de cauză. Dacă nici 10% din investigații nu rezultă în dosare penale, înseamnă că e o problemă pe undeva.

  • Avatar comentarii

    RepublicaBananaRomania 13.05.2024, 18:19

    Eu cred ca nu le mai convine ca au un birou de anti-coruptie ca prea a iesit scandal.Vor si ei sa fie lasati in pace sa fure ca PNL-PSD...Si de aici reducerea de buget.Oriunde e coruptie nu se vor gasi bani pentru a o ancheta, simplu ca-n 2024.

  • Avatar comentarii

    valihaita 13.05.2024, 22:19

    Eu nu inteleg de ce ”faraoanca” nu procedeaza ca in Romania si nu le deschide dosare penale pe banda rulanta celor din fruntea PE pentru a obtine ce doreste..

ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman a slăbit 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
17:15
Un fermier lasă prunele Stanley să se strice în copaci: „La 0,45 euro/kg nici măcar nu le culeg”, spune italianul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală