În noaptea de joi spre vineri, pe timpul desfăşurării misiunilor de ordine publică şi de verificare a respectării măsurilor de distanţare socială şi a prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, jandarmii aflaţi în patrulare pe raza oraşului Târgu Bujor au identificat o sală de jocuri de noroc care funcţiona după ora 23.00, anunță într-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” – Galați.

Chiar dacă avea cunoştinţă despre prevederile legale, administratorul societăţi a refuzat să închidă unitatea comercială atunci când i-a fost recomandat acest lucru de către jandarmi, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. În urma verificărilor repetate efectuate în aceeaşi noapte de către oamenii legii s-a constatat că punctul de lucru a funcţionat pe toată durata nopţii, de fiecare dată administratorul refuzând să închidă sala de jocuri, atunci când jandarmii i-au pus în atenţie acest lucru.

Pentru nerespectarea legii, jandarmii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală se ridică la suma de 40.000 de lei.

Hotărârea nr. 80 din 29 iulie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, emisă în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precizează, la articolul 3, că se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00 – 6.00. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.