Potrivit Poliţiei Bistriţa, o femeie de 47 de ani din Bucureşti a sesizat, sâmbătă după-amiază, prin 112, că fiica ei în vârsta de 28 ani este sechestrată într-un hotel din Bistriţa, a notat mediafax.

Poliţiştii au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte trei fete, într-o cameră de hotel în Bistriţa.

Fetele au fost duse la Poliţie, iar poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au preluat cercetările, existând suspiciuni şi cu privire la comiterea infracţiunii de proxenetism.

Proxeneții au fost prinși tot în Bistrița

Ulterior, o maşină în care erau patru bărbaţi despre care existau indicii că sunt implicaţi a fost oprită în trafic, tot în Bistriţa, stabilindu-se că trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toţi din Bucureşti, ar fi implicaţi în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistriţa.

De asemenea, doi dintre aceştia sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituţia.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar duminică sunt prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru lipsire de libertate şi proxenetism.



Citeşte şi:

Protestul din Piața Victoriei. Cele mai bune imagini surprinse de fotoreporterii Libertatea

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Bărbatul care şi-a ucis iubita, în Bucureşti, a fost găsit mort. Fetiţa de 4 ani a femeii a asistat la crimă
Observatornews.ro
Bărbatul care şi-a ucis iubita, în Bucureşti, a fost găsit mort. Fetiţa de 4 ani a femeii a asistat la crimă
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Lumea filmului este în doliu. A murit o mare actriță, după ce a fost lovită de o trotinetă
Știrileprotv.ro
Lumea filmului este în doliu. A murit o mare actriță, după ce a fost lovită de o trotinetă
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)