În contextul loviturilor care au afectat rețeaua electrică a Ucrainei, spitalele și-au instalat generatoare pentru a face față întreruperilor de alimentare cu electricitate, însă după atacurile de luni, 31 octombrie, unitățile medicale din Kiev au rămas fără o altă resursă esențială – apa.

În urma atacurilor, pompele de apă din Kiev nu au mai funcționat, iar aproximativ 1.500 de pacienți ai spitalelor din oraș au avut de suferit.

La Centrul Clinic Regional din Kiev, personalul a încercat să transfere pacienții cu urgențe către spitale funcționale. Intervențiile chirurgicale au fost anulate, iar în cazul pacienților cu dializă, procedura a fost amânată.

„Suntem pregătiți pentru situații de urgență în fiecare zi și pentru întreruperi de curent, dar lipsa apei a fost absolut catastrofală pentru noi. (…) Rusia vrea să ne priveze de componentele critice ale vieții sociale. Dacă oamenii noștri nu sunt uciși de bombe, ei pot fi lipsiți de apă, electricitate și îngrijire medicală”, a declarat Daryna Melnyk, directorul medical al Spitalului Clinic Regional din capitala Ucrainei.

Peste 50 de intervenții chirurgicale erau programate luni la unitate medicală, însă acestea nu au mai avut loc, în condițiile în care personalul nu a putut curăța instrumentarul, în lipsa apei curente.

AMENINȚĂRI PE PIAȚA RCA. După ce ASF le-a făcut plângere penală și le analizează solvabilitatea, bulgarii de la Euroins amenință cu „Schengen”
Recomandări
AMENINȚĂRI PE PIAȚA RCA. După ce ASF le-a făcut plângere penală și le analizează solvabilitatea, bulgarii de la Euroins amenință cu „Schengen”

Între timp, sistemul de alimentare cu apă din Kiev a început să funcționeze din nou, însă acum personalul spitalului pregătește deja planuri de evacuare pentru eventualitatea în care vor avea loc noi lovituri.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
GSP.RO
Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Viva.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport
Observatornews.ro
O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Drama prin care trece o familie de români în Spania: ”Suntem români, dar nu proști”
FANATIK.RO
Drama prin care trece o familie de români în Spania: ”Suntem români, dar nu proști”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 8 februarie 2023. Fecioarelor le surâde ideea de a intra în contact apropiat cu o persoană care este capabilă să le deschidă multe uși
HOROSCOP
Horoscop 8 februarie 2023. Fecioarelor le surâde ideea de a intra în contact apropiat cu o persoană care este capabilă să le deschidă multe uși
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă