Pentru a supraviețui, Alexandru are nevoie de 50.000 de euro anual. Băiețelul de șase ani trebuie să facă terapii atât în țară, cât și în străinătate

Comentează
Pentru a supraviețui, Alexandru are nevoie de 50.000 de euro anual. Băiețelul de șase ani trebuie să facă terapii atât în țară, cât și în străinătate

Are doar șase ani și jumătate și nici o clipă nu a gustat din plăcerile și bucuriile firești ale copilăriei. La naștere, Alexandru Ivan a fost diagnosticat cu probleme renale (hidronefroză bilaterală de gr. II / IV) și grave probleme neurologice (agenezie parțială de corp calos) cu hipotonie generalizată. Pentru a supraviețui, Alex are nevoie de 50.000 de euro în fiecare an.

La doar trei zile de la nașterea singurului lor copil, soții Adela și Bogdan Ivan, din Timișoara, au primit o veste cumplită. Micuțul lor Alex se născuse, nimeni nu-și putea explica din ce motive, extrem de bolnav. Dramatica poveste, de fapt o luptă crâncenă pentru supraviețuire în care bebelușul a fost aruncat de mâna destinului, a început chiar după venirea lui pe lume prin depistarea unor anomalii ale funcționării rinichilor. Au urmat apoi problemele neurologice, extrem de grave, care i-au afectat mai întâi vederea și apoi întreaga dezvoltare a organismului.

Alex, diagnosticat în a treia de viață

”Copilașul nostru s-a născut aparent sănătos...În urma controalelor din maternitate, la trei zile de naștere, am primit cea mai dureroasă veste cu putință. După ecografii a fost diagnosticat cu hidronefroză bilaterală de gr. II / IV, cu agenezie parțială de corp calos și cu hipotonie generalizata. A fost crunt...”, își amintește Adela Ivan (36 de ani), mama lui Alex, cum a început nenorocirea.

Băiețelul a fost orb până la un an și jumătate

Acela a fost momentul în care viețile tuturor - părinții și bebelușul lor -, au devenit parte a unui coșmar din care nu au mai putut ieși nici până astăzi. Teste, RMN-uri, ecografii, operații...Au reușit însă, cu eforturi supraomenești depuse de Alex, dar și cu priceperea unor medici care au trecut peste prognozele sumbre ale unor specialiști care-l priveau pe copilaș fără șanse de vindecare și chiar de supraviețuire -, să-și recapete vederea pierdută chiar la naștere. Dar și o parte din capacitățile motrice. Ani chinuitori de terapii în care Alex a învățat să-și țină echilibrul cu ajutorul a tot felul de exerciții, în care specialiștii i-au făcut masaje multisenzoriale pentru a-i ajuta musculatura subdezvoltată și în care psihologii l-au scos dintr-o lume numai a lui în care rămăsese blocat fără voie.

”Până la un an și jumătate, Alex nu a văzut nimic. A fost orb... A fost o vreme în care era în lumea lui, fără să răspundă la stimuli. Acum, copilașul nostru, după ani de tratament, se ridică în piciorușe sprijinindu-se de țarcul pătuțului, merge de-a bușelea și în picioare cu ajutor, este mult mai receptiv la tot ce e în jurul lui și silabisește. E un câștig uriaș”, ne spune plină de speranță mama lui Alex.

Terapiile îl țin în viață pe Alex

Dar, pentru ca timpul să nu-și rescrie paginile îngrozitoare, Alex are nevoie și de ajutorul oamenilor. Tratamentele zilnice, terapiile lunare în centre din țară și din străinătate, alimentația, dar și echipamentele medicale indispensabile care îl ajută la mers și ochelarii speciali cu dioptrii de -8,5 fără de care nu ar vedea nimic, sunt extrem de costisitoare.

”Cheltuielile se ridică la 50.000 de euro anual. Sunt bani mulți pe care ne este imposibil să-i strângem fără ajutorul oamenilor. Tot ce muncim se duce pe tratamente și nu mai facem față. Tratamentul e pe viață pentru că nu s-a găsit un remediu...Nu ne putem opri, pentru că ar însemna să-l punem în pericol”, a mai spus Adela.

Cei care doresc să îl ajute pe Alexandru, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul « ALEXANDRU ».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 2 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
MONDEN
Echipa de la „România, te iubesc” | Foto: PRO TV
10:00
Ce se întâmplă cu emisiunea „România, te iubesc”: „Noi încă sperăm”. Anunțul făcut de PRO TV
Carmen Tănase și Smiley pe scena de la Vocea României 2026. Sursa FOTO/ Pro TV
09:31
Carmen Tănase, moment special la „Vocea României” 2026. I-a făcut o dedicație lui Smiley și i-a lăsat pe toți fără cuvinte. „E copleșitor”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
10:19
Dan a murit la World Trade Center, soția a cheltuit despăgubirea de 5 milioane de euro: „Pantofi, genți, rochii, călătorii exotice, chirurgie plastică. A plătit și operații estetice pentru prietenele ei!”
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Doctorul și pacientul stând și discutând ceva unul lângă celălalt la biroul alb din clinică
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate