Suspectul are 46 de ani și este din Jidvei, judeţul Alba. Miercuri, procurorii DIICOT au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, potrivit Agerpres.Bărbatul a fost ridicat și urmează să fie adus la București pentru a fi audiat într-un dosar penal în care este cercetat pentru amenințare, conform legii privind prevenirea și combaterea terorismului.

Pe 1 marie, el a sunat la 112, cel mai probabil de pe o cartelă preplătită, și a anunțat că va avea loc un atac cu rachetă la Hotel Sheraton din București și la Fundatia Româno-Americană. Bărbatul s-a recomandat ca fiind membru al Fundației „Vlad Țepeș”.

„Vor sări în aer în urma unui atac cu rachetă”, a spus bărbatul.

„La data de 1 martie, la ora 15.52, Secţia 1 Poliţie Bucureşti a fost sesizată prin intermediul unul apel la 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Bucureşti, unde funcţionează o fundaţie, a fost primit un apel telefonic, ocazie cu care s-a transmis, prin intermediul unei înregistrări audio, faptul că va fi executat un atac cu rachetă asupra locaţiei respective. În aceeaşi zi, la scurt timp – ora 15.56 – Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, din nou, prin intermediul SNUAU 112, că la un hotel situat pe Calea Dorobanţilor, sector 1, a fost primit un alt apel telefonic, fiind transmis un mesaj audio, în sensul că va avea loc un atac cu rachetă şi că persoanele prezente au la dispoziţie 21 de minute pentru a evacua zona”, se arată în comunicatul DIICOT.


Tezaurul lui Vâlcov, trădat de un pașaport expirat! Cum arată banii pe care procurorii i-au găsit „creierului Guvernului Dăncilă”, când a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.