Un număr de 768 de zboruri au înregistrat, în perioada 14-20 iulie, întârzieri de peste 30 de minute pe Aeroportul Henri Coandă, iar opt curse au fost anulate, a transmis joi Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), citată de Agerpres.
Numărul de zboruri întârziate e în creştere uşoară faţă de săptămâna precedentă, când au fost cu 27 mai puțin. În schimb, companiile aeriene au anulat doar opt zboruri, comparativ cu 18 anterior.
Cele mai multe întârzieri s-au înregistrat la Wizzair (165 de zboruri), TAROM (158 de zboruri), Blue Air (134 de zboruri) şi Ryanair (99 de zboruri), potrivit CNAB.
În intervalul 14-20 iulie, pe AIHCB au fost operate 2.361 de zboruri (2.168 regulate şi 38 chartere).