Pinalti, despre înțelegerile subterane cu Vasile Blaga: Directorii din companiile favorizate știau că trebuie să dea bani la partid

Comentează

 Unul dintre principalii denunțători ai lui Vasile Blaga, fostul primar al municipiului Nemț, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a reluat, vineri, în fața judecătorilor Tribunalului București, denunțul care a dus la trimiterea în judecată a demnitarului pentru fapte de corupție privind finanțarea PDL.

Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influență referitoare la o finanțare a partidului din care făcea parte cu aproximativ 700.000 de euro.

Gheorghe Ștefan a dat astfel o amplă declarație în care a devoalat, fără remușcări, mecanismele pretins penale, prin care banii au ajuns în conturile PDL.

„În luna noiembrie 2008 au fost alegeri parlamentare și în luna decembrie s-a stabilit o alianță între PDL și PSD pentru formarea unui nou Guvern. Tot în decembrie 2008, la Guvern a avut loc o ședință intre reprez celor doua partide în vederea formării echipei guvernamentale. Îmi amintesc că înțelegerea dintre cele doua partide a fost cum ca fiecare dintre ele să dețină în Guvern un număr de 9 membrii, respectiv să-și împartă în aceeași proporție funcțiile de conducere pentru companiile de stat”, au fost primele cuvinte ale fostului edil.

Blaga știa pe cine numesc la Transelectrica și de unde vine propunerea

Ștefan a mai spus că la momentul respectiv era președinte al filialei PDL Neamț, primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al PDL la nivel național, dar și că dorința sa era ca dintre companiile de stat să-i revină Hidroelectrica SA, el fiind de formație inginer electromecanic, cu specialitatea energetică.

Tot ce a primit în schimb, arată dezolat fostul edil în fața judecătorilor, a fost compania Transelectrica.

Potrivit lui Pinalti, potrivit algoritmului politic agreat de cele două partide, urma ca fiecare dintre partide să dețină „măcar secretar de stat sau un secretar de stat la nivelul ministerul pe care îl obținuse la repartizare celălalt partid”.

„La începutul anului 2009 am discutat cu ministrul Economiei, respectiv cu Adrian Videanu în legătură cu desemnarea unei persoane pentru conducerea Transelectrica SA, respectiv pentru conducerea Teletrans SA. Menționez ca i-am adus la cunoștință lui Vasile Blaga faptul că persoana pe care urna să o numesc la conducerea Teletrans SA era o persoana pe care mi-o recomandase Grigoriu Constantin Dan, acesta din urma fiind un cunoscut de-al Robertei Anastase”, a mai spus Gheorghe Ștefan în fața judecătorilor.

Întâlniri de taină pentru perfectarea traseului contractelor

După instalarea la Teletrans a martorului Hăhăianu, a povestit fostul primar de Neamț, „la un hotel m-am întâlnit cu acesta, cu Grigoriu si cu Horațiu Berdilă (reprezentantul Romsis SRL) context în care am convenit ca firma indicata acum, prin Horațiu Berdilă să contribuie cu bani la finanțarea partidului pe care îl reprezentam după ce va încheia contracte cu Teletrans SA”.

Denunțătorul a precizat că „se dădea de înțeles că directorii numiți la companii trebuie să găsească soluții ca să finanțeze partidul”. „Se știa acest lucru de către persoanele care preluau funcțiile, cred că îl fac toate partidele. Era o înțelegere tacită, era de notorietate între noi, politicienii”, întărit fostul edil.

Pinalti a povestit cu nonșalanță și cum 50.000 de euro au fost duși în sediul din Modrogan 22 al partidului.

”Pe aleea Modrogan existau mai multe sedii ale PDL. La nr 1 era sediul PDL la nivel național si acolo avea birou președdintele partidului, Emil Boc, (prim ministru la acea data), iar la nnumărul 22 era sediul PDL București și acolo avea biroul președintele organizației București- Vasile Blaga. După înțelegerea pe care am avut-o la restaurant, martorul Constantin Grigoriu mi-a cerut să merg cu el la Vasile Blaga pe Aleea Modrogan 22, pentru a-i aduce acestuia la cunoștință despre înțelegerea încheiata cu Horațiu Berdilă de la Romsis SRL. La circa 2 -3 luni, în luna mai 2009 m-am deplasat cu Grigoriu, așa cum mi-a cerut, la Vasile Blaga, la biroul din Modrogan 22, unde acest martor a și adus suma de 50.000 de euro, pe care nu i-a dat personal inculpatului ci la indicație, uneia dintre secretare, bani destinați finanțării partidului”, le-a spus Pinalti judecătorilor.

„Sponsorizările” penale curgeau în Modrogan 22

Pinalti a continuat cu mărturisirile și a povestit fiecare moment în care au fost duși bani în Aleea Modrogan 22.

„Precizez ca în decursul celor 2 -3 luni apucaseră să se încheie contracte între Teletrans SA și Romsis. A doua tranșă, de 50.000 de euro, am dus-o împreună cu Constantin Grigoriu la aceeași adresă și tot în lunile mai - iunie 2009, iar cea de-a treia tranșă, de 100.000 de euro, am dus-o tot cu Grigoriu la aceeași adresă, undeva în toamna lui 2009 (înainte de alegerile prezidențiale)”, s-a confesat fostul edil.

El menționează că, în toate acele situații în care teancuri de bani erau duse în sediul PDL din Modrogan 22, Vasile Blaga nu a atins monetarul ci a stabilit ca secretarele sale să se ocupe de bani.

Reproșul care a adus 500.000 de euro la PDL

Pinalti a continuat mărturisirile și a povestit cum, după alegerile prezidențiale din 2009 partidul a rămas cu datorii de achitat în campania dinaintea alegerilor.

În acest context explică Pinalti, Vasile Blaga i-a reproșat că ei nu contribuie suficient la starea financiară a partidului.

„Undeva prin lunile iunie-iulie 2010, a avut loc redarea unei a patra tranșe de bani, respectiv, suma de 500.000 de euro către Blaga, la modul următor: La mine a venit Constantin Grigoriu, la hotelul Caro, și mi-a adus suma de 500.000 de euro obținută tot pe relația cu Romsis SRL, iar eu i-am spus să vina cu mine pentru a-i da lui Vasile Blaga, pentru a fi sigur că ajung acolo. Grigoriu avea o problemă de rezolvat și că nu poate să vină și să îi duc eu, așa încât m-am deplasat singur la Blaga cu banii (după ce l-am sunat)”, s-a spovedit fostul primar.

Acesta a mai arătat că pe fondul virării acestor sume de bani cei doi, Berdilă și Grigoriu, începuseră să se gândească la ideea de a beneficia de protecție din partea lui Blaga, care la un moment dat era ministru de Interne.

După tirul de întrebări ale DNA pe de-o parte și ale apărării pe de altă parte, Pinalti a precizat că pentru toate sumele de bani despre care a povestit, secretarele lui Blaga nu au emis vreo chitanță, care să provină de la partid, iar sumele de bani depășeau cu mult peste cuantumul a 200 de salarii pe economie, în cazul unei persoane fizice, sau 500 de astfel de salarii, pentru persoane juridice, valoarea unei potențiale donații, așa cum prevede legea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri