„Pentru anul acesta sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval şi de asemenea să finalizăm cât mai mult din infrastructură. Până anul viitor, domnul ministru (n.r. – Sorin Grindeanu) şi-a asumat că vom finaliza 250 km de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor, când, de asemeni, sper să terminăm negocierile pentru aderarea la spaţiul Schengen, de această dată terestru”, a spus Marcel Ciolacu.

Joi, președintele Klaus Iohannis a precizat că negocierea pe Schengen rămâne complicată, după o întrevedere informală cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul Bulgariei Nikolai Denkov pe tema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Chestionat dacă optimismul moderat anunţat de premier pentru o deschidere măcar pentru căile aeriene din martie rămâne în continuare viabil, şeful statului a răspuns: „Mai e mult de negociat”.

„Negocierile merg mai departe. Toată lumea este foarte implicată, ca să mă exprim aşa. Sigur că, la un moment dat, dacă dintr-odată se arată o soluţie, ea poate fi pusă în termeni formali, dar încă mai avem de lucru până atunci”, a completat Iohannis.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”.

Potrivit ziarului austriac Kurier, Viena a pus și condiții pentru Air Schengen: triplarea operațiunii Frontex în Bulgaria, banii pentru extinderea protecției frontierelor și a infrastructurii – garduri – la frontierele externe din Bulgaria și România trebuie să vină de la Comisia Europeană, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a solicitanților de azil aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (22)

Marica13   •   17.12.2023, 18:09

Și noi să sperăm că o dată cu votarea scăpăm

durban22   •   16.12.2023, 14:48

Planul in doi pasi a lui NENEA CIOLACU ESTE EXACT-APA DE PLOAIE !,EXISTA PLANUL CU UN SINGUR PAS-SANCTIUNI ECONOMICE AUSTRIEI !.

relutu63   •   16.12.2023, 08:42

Chiar asa puternica este aceasta tara?

Vezi toate comentariile (22)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI