Podul peste Dunăre de la Brăila are probleme înainte de a fi inaugurat. Asfaltul abia turnat trebuie înlocuit

 1 comentariu
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Problemele sunt cauzate de utilajele grele folosite pe șantier, care au provocat fisuri în asfalt, a relatat publicația locală Obiectiv Vocea Brăilei.

Pe podul de peste Dunăre de la Brăila s-a finalizat asfaltarea pe ambele sensuri de mers, dar acum este din nou necesară intervenția constructorului pentru decopertarea și turnarea unui strat nou de asfalt în zonele unde au fost ridicate componente mari cu ajutorul unor macarale grele.

Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a declarat că lucrările sunt într-un stadiu avansat, inclusiv pe drumurile de legătură, unde se toarnă stratul de uzură și se lucrează la podul peste calea ferată. „Nu se fac decopertări decât pe porțiuni mici, de 10 - 20 metri pătrați, în locurile unde a stat macaraua de zeci de tone folosită pentru ridicarea unor componente”, a spus el.

Podul, ale cărui lucrări au început acum 5 ani, ar putea fi inaugurat în luna iulie, când se va putea face traversarea Dunării, chiar dacă drumurile de legătură vor fi gata doar parțial.

Contractul a fost semnat în ianuarie 2018, iar termenul inițial de finalizare a fost 2021. Ulterior, au fost avansate mai multe termene, care însă nu au fost respectate.

Al treilea pod din Europa, ca lungime

Podul suspendat peste Dunăre, supranumit „Golden Gate” de Brăila, va avea o lungime de 2 kilometri, dintre care jumătate reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea.

Înălțimea podului va fi de 200 de metri, iar lăţimea totală de 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,5 metri lăţime.

La momentul finalizării, podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod din România și al treilea din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcţie de acest gen din istoria României, cu o valoare estimată de 500 de milioane de euro, şi al doilea proiect de infrastructură de pe tot cursul Dunării, după Porţile de Fier.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    seaman651 01.05.2023, 09:46

    Adicatelea cumparam blugi gata rupti.

ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
13:01
Volodimir Zelenski vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Miami: „Nu contează ce-i voi spune, ce-mi va spune”
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate