Cariera este parțial prăbușită, iar locul este periculos și, prin urmare, prezența oricărei persoane este interzisă. 

După ce au primit o sesizare, polițiștii au percheziționat zona. „După o jumătate de oră de căutare, în capătul carierei s-a găsit un fel de cafenea, cu scaune, mese și chiar un bar construit în marnă. Cinci adulți au fost reținuți. Aveau cu ei doi minori”, a explicat șeful poliției locale, Dirk Claes.

Barul avea chiar și un nume, zicala latinească Dificcilia quae pulchra (n.r. frumusețea este greu de obținut”).

Doi dintre bărbații reținuți aveau droguri asupra lor

Potrivit VRT, radioteleviziunea belgiană de limbă flamandă, asupra a doi bărbați reținuți, cu cetățenie olandeză, a fost găsită marijuana. Drogurile au fost confiscate.

Potrivit autorităților, barul-cafenea a fost folosit pentru petreceri în timpul pandemiei, când astfel de evenimente erau strict interzise.

Primarul orașului Riemst, de care aparține cariera de marnă, Mark Vos, a reacționat: „Carierele sunt închise, dar vizitatori nedoriți intră iar și iar. Cine se aventurează în galerii nu numai că riscă să se rătăcească, ci se joacă și cu propria siguranță. Peșterile sunt instabile și noi prăbușiri sunt deseori detectate în timpul controalelor regulate”.

Poliția belgiană a găsit un loc secret pentru petreceri în pandemie: un bar improvizat într-o peșteră abandonată

Foto: Facebook Bilzen-Hoeselt-Riem Police

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.